Copiii ale caror mame au fumat in timpul sarcinii sunt mai susceptibili sa devina irascibili si depresivi fata de restul copiilor, spun oamenii de stiinta. Un studiu realizat pe un numar de peste 200 de copii a descoperit ca aceia ale caror mame fumasera in timpul sarcinii aveau creierul mai mic si prezentau un risc mai mare de a deveni stresati si anxiosi.
Tutunul ar putea afecta dezvoltarea neuronilor prin reducerea oxigenului fatului din cauza ingustarii vaselor de sange. Expunerea la tigari a copilului in uter ar putea modifica structura creierului. Studiul publicat in jurnalul Neuropsychopharmacology trage un semnal de alarma asupra faptului ca fumatul in timpul sarcinii ar putea avea efecte pe termen lung in ceea ce priveste sanatatea mentala a celor mici. In urma studiului s-a descoperit ca acei copii ale caror mame au continuat sa fumeze aveau creierul mai mic, cu mai putina materie cenusie si alba. Acestia experimentau mai multe probleme emotionale, simptome depresive, anxietate etc. Fumatul in timpul sarcinii este asociat cu riscul de avort spontan, cu probleme cognitive si de comportament.
Text: Ruxandra Raica