Febra la copii este intotdeauna un semnal de alarma pentru parinti, fiind cauza cea mai frecventa de prezentare la medic.
Febra apare ca simptom in lupta organismului impotriva unei infectii care poate fi respiratorie, digestiva, urinara sau in cadrul unor inflamatii (eruptie dentara). Temperatura la sugar si la copilul sub 5 ani se masoara corect intrarectal. Putem vorbi despre febra atunci cand avem valori peste 37.8-38 grade.
Trebuie tinut cont insa de faptul ca seara temperatura creste fiziologic, pentru ca dimineata sa fie mai scazuta. De asemenea, canicula si efortul fizic supraincalzesc copilul, fara a fi febril. Pentru a exclude aceste false febre, cand copilul are temperatura peste 37.8-38 grade, il hidratam si il controlam iar peste o ora.
Daca valoarea a crescut este semn ca avem de-a face cu febra si incepem administrarea de antitermice. La copilul peste un an putem folosi termometrul auricular pus corect in conductul auditiv pentru a nu obtine valori eronate (adica valori mai mici).
Ce este de facut cand copilul are febra?
1. Intai administram antitermice (antipiretice). Acestea sunt acetaminofen si ibuprofen. Doza si frecventa administrarii (4-8 ore) sunt stabilite de medic in functie de valoarea febrei, greutatea copilului, si nu de varsta acestuia.
2. Asigurarea unei hidratari corespunzatoare.
3. Daca are febra peste 39 grade si nu frisoneaza, putem face impachetari hipotermizante (invelim copilul in scutec cu apa calduta). In aceasta situatie, se administreaza antitermice simultan pe gura si supozitor intrarectal. Cand copilul frisoneaza, nu se fac impachetari: frisonul este semnul ca febra va urca peste 39 in urmatoarea ora!
Important: Este indicat ca temperatura in camera, in masura in care se poate controla, sa nu depaseasca 22 grade C, iar copilul sa fie imbracat cu body/maieu, tricou de bumbac si pantaloni subtiri de bumbac. Nu il imbracati gros pentru a nu-i creste febra! Nu sunt indicate nici baile lungi in acesta perioada. Alegeti mai degraba dusurile scurte cu apa calduta. Copilul poate iesi afara la 24 – 48 ore de afrebilitate, in functie de diagnostic, de temperatura de afara si daca nu are alte simptome (tuse, eruptii, diaree etc.). Inainte de revenirea in colectivitate copilul prescolar va fi tinut acasa inca 7-10 zile de la vindecare.
Ce nu se recomanda in cazul febrei la copii?
In cazul febrei, copilul are extremitatile reci, ceea ce va poate deruta. Atingeti spatele sau fruntea copilului si, daca le simtiti fierbinti, verificati cu termometrul. In functie de valoarea temperaturii, se administreaza antitermicele conform celor mentionate. Nu se mai recomanda frectiile cu alcool (acestea dau intoxicatii prin absorbtia cutanata) si nici sosetute cu otet (pot da iritatii si chiar arsuri cutanate). Administrati antitermicele la indicatia medicului, dar nu dati antibiotic pana cand copilul dumneavoastra nu este consultat de un medic pediatru.
SPECIALIST: Dr. Simona Sicoe
Medic primar pediatru
MedLife
Tel: 021 9646