Expomariage: buchetele anului 2016

floriaLa fel ca in moda, in fiecare an se stabilesc tendintele pentru aranjamentele florale si buchetele pentru miresele sezonului urmator. Designerii prezenti la Expomariage (15-17 ianuarie, J. W. Marriott Bucharest Grand Hotel) propun diferite tipuri si culori de flori, tehnici si stiluri de design, pentru a crea mixuri florale unice, adaptate personalitatii fiecarei mirese in parte.



O atingere fresh

Buchetele bogate, abia culese din gradina, sunt foarte senzuale. Alcatuite din flori grupate alaturi de crengute cu fructe de padure si o perdea de frunze, aceste buchete sunt fresh, gurmande si sustinute cromatic prin nuante de roz si contraste delicioase de mov pruna si rosu aprins.

Accente metalice

Mai putin naturale, nuantele metalice pe flori dau impresia de lux si opulenta. Combinatiile de texturi lucioase si stralucitoare, in care florile albe si ivoar sunt introduse pentru a sparge amestecul luxury, sunt obtinute din trandafiri vopsiti in tonuri de auriu, argintiu, cupru, bronz sau aur roz.

Sorbet dulce-acrisor

Culorile delicioase reprezinta tentatiile noului sezon. Buchetele din flori in nuante de galben-lamaie sunt imbogatite cu cele in tonuri dulci de albastru, corai, verde crud si bleu ciel. Aranjamentele in culori sorbet sunt vii si ies in evidenta, nu doar prin cromatica, ci si prin contrastele obtinute cu ajutorul mixului de bujori, dalii, ranunculus si lalele.

Text: Ruxandra Dumitrescu