Anxietatea și atacul de panică devin două dintre cele mai îngrijorătoare consecințe negative psihologice ale pandemiei SARS-CoV-2.
În vreme ce depresia ocupă primul loc în categoria celor mai cunoscute tulburări mintale cauzatoare de dizabilități, la nivel mondial, nu ea este și cea care ridică cele mai mari preocupări. Cea mai răspândită este de fapt anxietatea, împreună cu tulburările asociate, care afectează un număr mai mare de oameni. Iar acest aspect era valabil încă înainte de pandemia SARS-CoV-2.
Conform cercetărilor efectuate până acum, virusul Covid-19 a crescut și mai mult nivelul de anxietate, iar implicațiile privind sănătatea mintală sunt tot atât de îngrijorătoare ca și cele medicale, se arată într-o cercetare desfășurată de American Psychological Association în 2020, în SUA.
Una dintre cele mai puternice forme ale anxietății este atacul de panică, iar numărul acestor cazuri este, de asemenea, în creștere, comparativ cu anii trecuți. „Un atac de panică este o experiență îngrozitoare. Te umple de o frică groaznică. Te convinge că viața, așa cum o știai, s-a terminat. Dar apoi trece, și se dovedește că foarte puține din ce credeai s-au și întâmplat”, spune David Carbonell, autorul cărții Atacurile de panică.
„Teama de teamă însăși”
„Panica este o capcană diabolică, perfidă, care te poate face prizonier în propria viață, casă, minte (…) nu doar pentru că te păcălește să crezi că ești în pericol imediat, aproape de o catastrofă personală, ca moartea, nebunia sau o umilință îngrozitoare, (…) ci pentru că te convinge să acționezi și să gândești exact în felurile care înrăutățesc problema în loc să o rezolve.” Și nu doar o agravează, dar o și mențin, făcându-i pe cei care trăiesc aceste experiențe să adopte exact modurile de funcționare care întăresc panica.
Nevoia acută de fugă
Carbonell se referă cu precădere la cea mai mare dorință pe care o persoană o are în timpul declanșării unui atac de panică: aceea de a se simți în siguranță. Nevoia acută de fugă spre un astfel de loc securizant pare cea mai firescă în acel moment. Însă adevărata capcană este că acest comportament de fugă va pune bazele evitării, un mare obstacol în calea recuperării.
El listează și câteva exemple de situații în care acest comportament poate fi identificat:
Evitarea consultului medical
Din start, oamenii au o problemă în a vizita un medic atunci când nu se simt bine. Fie pentru că se tem de un demers costisitor, vești proaste sau necesitatea medicației. În cazul atacului de panică, mulți se tem că vor face unul chiar în cabinet sau pe hol, așteptând. Ascunderea acestor frici și încercarea de a îndura agravează întotdeauna anxietatea, indiferent de simptome.
Evitarea unui loc sau a unor activități
„Situația de ușurare pe care o ai când eviți sau te retragi dintr-o situație temută pare bine-venită, dar te face anxios în privința viitorului și mai înclinat s-o eviți din nou. Primești o doză mică de ușurare imediată, dar vei plăti pentru ea.”
Pentru că pe termen lung rămâne sentimentul nesiguranței, al temerii în anticiparea unui nou atac, ducând la evitarea nu doar a zonelor pe care mintea le asociază cu posibile cauze, ci și la restrângerea sau renunțarea la unele activități obișnuite, odinioară plăcute.
Evitarea mentală a problemei
Aceasta este poate cea mai gravă formă a evitării, care ajunge să mențină „teama de teamă însăși”. După o primă experiență, cei care au trăit acest lucru se vor simți confuzi, derutați și îngrijorați. Dorința de a se proteja naște o apărare împotriva anxietății prin evitare. Cei care trec prin această experiență „își spun: <nu te gândi la asta!>; (ei) opun rezistență; cumva încearcă să se forțeze să se simtă mai bine; se supără pe înșiși; simt rușine și stânjeneală pentru că sunt anxioși”, iar toate aceste gânduri agravează, din nou, anxietatea. „Exersează să trăiești sentimentele, în loc să le eviți sau să lupți contra lor. (…) Să te lupți cu frica e ca și cum ai încerca să stingi focul cu benzină”, recomandă specialistul.
Ritualurile și superstițiile
Cei aflați într-un scenariu de panică dezvoltă noi reguli și obiceiuri prin care să se protejeze, evitând elementul-cheie de care le frică. De la spațiile aglomerate, la a cumpăra mai puțin de 10 produse pentru a sta la casa express, a evita intersecții unde e nevoie să facă stânga, alegerea culoarului de la margine pentru a nu fi prins la mijloc într-un mijloc de transport în comun și până la superstiția de a nu mai purta aceleași haine, în aceeași combinație din ziua unui atac, acestea sunt câteva dintre comportamentele disfuncționale adoptate.
„Când ajungi să crezi că siguranța, sănătatea mintală și supraviețuirea ta depind de respectarea acestor reguli, înseamnă că ești candidat la o tulburare de panică. (…)”, concluzionează autorul cărții Atacurile de panică.
Foto Shutterstock