SIR Elton John îi datorează fostei sale soţii, Renate Blauel, trei milioane de lire, după ce artistul a scris despre ea în cartea autobiografică.
Renate Blauel, în vârstă de 67 de ani, a fost căsătorită cu starul rock timp de patru ani, înainte ca acesta să-şi facă public adevăratele sale orientări sexuale. Chiar dacă au rămas prieteni, fosta soţie îi cere cântăreţului, în vârstă de 73 de ani, această sumă pentru că a încălcat condiţiile acordului de divorţ încheiat în 1988.
În documentele judecătorești arată că Sir Elton a acceptat să înlăture anumite pasaje înainte de publicarea cărții, anul trecut, însă, unul “i-a scăpat”, şi în el apare soţia sa. Starul şi-a recunoscut regretul pentru „ruperea inimii” lui Renate.
Un apropiat al cântăreţului spune că: „Elton este șocat și întristat de afirmația lui Renate, mai ales că el mereu a lăudat-o în public”.
„El a avut întotdeauna o relație foarte plăcută cu Renate, o respectă enorm și nu ar fi spus niciodată nimic care să dezvăluie căsătoria lor”, a mai spus sursa.
Elton a cunoscut-o pe Renate în 1983, în timp ce lucra la albumul său Too Low pentru Zero, iar ea era inginer de sunet. Cei doi s-au căsătorit un an mai târziu, iar în ’88 au divorţat.
Sir Elton s-a căsătorit apoi cu David Furnish și au adoptat doi copii.
Text: Bettina Cristea