Ele sunt mămicile verii 2022!

În plin sezon estival, numărăm mămicile verii din showbiz! Iată vedetele care și-au mărit familia sau care sunt pe cale să o facă. Multe pentru prima dată, altele mai cu experiență, însă oricum ar fi, bucuria venirii unui copil pe lume este prilej de mare bucurie pentru oricine. Și unele dintre vedete deja au împărtășit cu fanii lor chiar și prima poză cu micile lor minuni!

Printre vedetele care și-au mărit familia în acest an se află Laura Cosoi, care a devenit mămică pentru a treia oară în vara 2022! La fel și Raluca Pastramă, care a adus pe lume a treia fetiță, după ce și-a refăcut viața după despărțirea de Pepe. Iar printre graviduțele aflate pe ultima sută de metri, sunt îndrăgita cântăreață Vlăduța Lupău și prezentatoarea Magda Pălimariu, care așteaptă cu nerăbdare să devină pentru prima dată mamă la cei 42 de ani!



Laura Cosoi, de 3 ori mămică!

La cei 40 de ani, Laura Cosoi a adus-o pe lume pe micuța Lara. Vedeta a născut în ultima parte a lunii iunie (23 iunie), tot pe cale natural, așa cum s-a întâmplat și cu Rita, și cu Vera, celelalte două fetițe ale actriței. Totul a decurs bine, iar proaspăta mămică a împărtășit fanilor vestea chiar de pe patul de spital, publicând o imagine în care apare ținându-și de mână bebelușul.

Iar la scurt timp după ce a născut, actrița a transmis un mesaj emoționant: „Lara. Multumim, Doamne”, a scris Laura Cosoi pe rețelele de socializare.

mămicile verii Laura CosoiȘi chiar înainte de a naște, Laura Cosoi a realizat o ședință foto în lenjerie intimă și un articol pe care l-a publicat pe blogul ei, în care vorbește despre experiențele din sarcină.

laura cosoi bebe„În această perioada nu numai corpul, ci și psihicul unei femei trece prin schimbări radicale. În cazul meu, prima sarcină, cu Rita a fost foarte diferită față de celelalte. Atunci am reținut mai multă apă, m-am deformat mai tare și m-am umflat. Îmi amintesc că de la un moment dat încolo nu mai puteam purta inele, iar spre final, respirăm destul de greu. Parcă tot corpul era bulversat și nu știa ce i se întâmplă, deși – așa cum s-a dovedit – el face foarte bine ce are de făcut. La nivel psihologic, trăiam aceeași stare de bulversare, pentru că era prima experiență de acest gen. Cel puțin la început, aveam stări contradictorii, de bucurie și de îngrijorare, de anxietate și entuziasm. Însă, pe măsură ce sarcina avansa, descopeream cu uimire ce experiență fascinantă traversez”, a povestit actrița.

Raluca Pastramă și a treia fetiță!

Raluca Pastramă se numără şi ea printre mămicile verii. Ea a născut la mijlocul primei luni de vară (13 iunie), la doar câteva zile după nunta cu bărbatul alături de care și-a refăcut viața după divorțul de Pepe, unul presărat cu acuzații grele. Însă acum tot ce a fost rău pare că a fost dat cu totul uitării și fosta soție a artistului se bucură din plin de noua șansă de a fi mămică.

mămicile verii Raluca PastramăIar dacă pentru Ibrahim, noul partener de viață, este primul copil, în cazul Ralucăi, este al treilea copil adus pe lume, după Rosa și Maria din mariajul cu Pepe.

Cel ce a postat prima imagine cu bebelușul a fost chiar actualul soț al Ralucăi Pastramă, dezvăluind și ce nume frumos au ales pentru fiica lor. Așa am aflat că cea de-a treia fetiță a Ralucăi Pastramă poartă numele de Maryam, ce ar putea semnifica: „cea iubită, ce îndrăgită” în limba armaică, fiind în strânsă legătură cu numele Maria, mama lui Isus, dar și „copil mult dorit”, în greacă.

Farmaciştii Catena recomandă prima gamă pediatrică, cu omega 3, 6 şi 9, provitamina B5 şi vitamina E, ce protejează filmul hidrolipidic al pielii nou-născuţilor şi copiilor. Gama DERMASTIL PEDIATRIC este destinată protecției barierei cutanate a nou-născuților și a copiilor.

Yasmine, iubita lui Pepe, a născut un băiețel

Ca printr-o minune, și Pepe a devenit din nou tată în această vară, după divorțul fulger de Raluca Pastramă. S-a întâmplat chiar la începutul lunii iunie (7 iunie), cu o săptămână înainte ca fosta soție să nască. Yasmine, iubita lui Pepe, a adus pe lume un băiat de nota 10, perfect sănătos de 2,7 kilograme!

Însă nimeni nu se aștepta ca micuțul ar urma să poarte chiar numele de scenă al tatălui său, mai exact Pepe! Iar dezvăluirea a fost făcută chiar de artist, în direct la Tv.

„Vine și Pepe tare, din urmă. Îți dai seama, cum voiai să-i pun, Vasile, Marius, Gigel?! E mai modern decât Pepe, nu vezi că sunt la modă de atâția ani?! Cine ar putea să îi pună numele copilului lui ”Pepe”, nu eu?! ”, declara artistul la emisiunea lui Dan Capatos.

Iubita lui Reghe l-a adus pe lume pe Liam!

Deși se afla în plin divorț cu impresara Anamaria Prodan, Laurențiu Reghecampf a trăit una dintre cele mai frumoase zile din viața lui. În luna mai (19 mai), a venit pe lume al treilea băiat al său! Iubita Corina Caciuc l-a născut pe micuțul Liam, primul ei copil.

Cât despre Reghe, este al treilea copil al antrenorului de fotbal, după Luca Reghecampf, din prima căsnicie cu Mariana Pfeiffer, şi de Laurenţiu Reghecampf Jr. (Bebeto), cu Anamaria Prodan.

Relația dintre Laurențiu Reghecampf și noua sa parteneră de viață a fost umbrită de scandal, având în vedere că aceștia s-ar fi cunoscut în urmă cu doi ani, când antrenorul încă se afla în mariajul cu Anamaria Prodan.

Ce notă a primit bebelușul lui Harizan și Luis Gabriel

După ce Luis Gabriel i-a oferit “toate diamantele” frumoasei sale logodnice Isabelle Harizan, a venit rândul tinerei să-i ofere cel mai de preț cadou cântărețului. Mai exact, Harizan l-a adus pe lume pe micuțul Joseph Luis Tiago.

 „Joseph de la Iosif, dar în engleză. Am vrut neapărat un nume de sfânt, iar Tiago este iar un nume care nouă ne-a plăcut foarte mult”, a explicat cuplul într-o emisiune Tv.

Fiul lui Harizan și al lui Luis Gabriel s-a născut în ultima parte a lunii iunie (22 iunie), însă nu a luat nota 10 la naștere, ci 8. Iar iubita lui Luis Gabriel le-a explicat fanilor de ce.

“Pentru că mulți m-ați întrebat, bebe a primit nota 8 la naștere fiindcă a avut cordonul în jurul gâtului.”, a spus Haziran pe contul ei personal de Instagram.

Anca Ciota, pentru prima oară mămică!

Tot în această vară, și prezentatoare meteo Anca Ciota a devenit mămică, pentru prima dată! Iar acum vedeta Tv și soțul ei, artistul Phelipe, trăiesc cele mai frumoase clipe ca proaspeți părinți! Fără să își țină prea mult pe jar fanii, Anca a postat primele imagini din maternitate, la scurt timp după ce a născut, chiar la sfârșitul lunii mai (30 mai).

Prezentatoarea de la meteo și soțul ei au ales un nume foarte special pentru băiețelul lor, mai exact David-Liam!

Magda Pălimariu, mămică la 42 de ani!

A ieșit soarele și pe strada unei alte (foste) prezentatoare de meteo! Este vorba de Magda Pălimariu de la Pro Tv. Este pe ultima sută de metri cu sarcina, urmând să aducă pe lume primul copil la 42 de ani, la începutul lunii august. A dezvăluit sexul bebelușului, care va fi băiat, însă nu și numele, care preferă să fie o surpriză.

Iar pe lângă faptul că a renunțat la televiziune, fosta vedetă Tv a mai luat o decizie importantă în plină sarcină.

„O să nasc în Norvegia, am fost acum în țară pentru ultima oară pentru că este un pic mai dificil să mai zbor în această perioadă, mă simt destul de obosită, burta este tot mai mare. Voi rămâne aici să nasc.”, a dezvăluit Pălimariu la emisiunea lui Cătălin Măruță.

Și dacă totul va fi ok, se pare că ar alege o naștere naturală.

„Ei (n.r. doctorii din Norvegia) merg pe premisa că totul trebuie să fie totul cât mai natural. Ce e lăsat de la Dumnezeu, e lăsat de la Dumnezeu. Nu se complică foarte tare și doar dacă sunt ceva complicații majore optează pentru cezariană. Asta se întâmplă foarte rar. Așadar nu o să știu ce se întâmplă la momentul acela. (…) La începutul lunii august o să nasc”, a explicat fosta prezentatoare de la Pro Tv.

Magda Pălimariu și Ionuț Eriksen și-au unit destinele în august 2021. Cuplul trăiește acum în Norvegia, acolo unde soțul fostei vedete Tv este președintele Camerei de Comerț.

Vlăduța Lupău vrea să cânte “până în ultima clipă”!

Și îndrăgita interpretă de muzică populară Vlăduță Lupău așteaptă cu nerăbdare să devină mamă în scurt timp. Însă nu renunță la concerte nici în ultimul trimestru de sarcină. Asta pentru că își dorește să cânte “până în ultima clipă”.

„Cânt! Evident! Nu aș putea să trăiesc fără să cânt! Nu am nicio interdicție, doar că nu mai merg la evenimentele de peste hotare și la cele de la foarte mare distanță de casă. Am de gând să cânt până în ultima clipă, vorba aia! Dacă am să pot! Și dacă nu o să fiu prea mare, ca să mă și recunoască lumea!”, a declarat artista de curând, într-un interviu pentru revista VIVA!

Adelina Mariş

Foto Instagram