Egoismul se invata in familie

Stiu ca o sa sune dur, insa sotul meu este cea mai egoista persoana pe care o cunosc. Nu inteleg. Suntem casatoriti de 5 ani, stiu si simt ca ma iubeste, dar vad cat de greu ii este sa imparta cu mine ceea ce are. Este destul de frustrant si nu il inteleg. Oare te nasti egoist, se transmite genetic ca o malformatie a caracterului? De obicei am vazut ca egoismul vine la pachet cu statutul de mezin al familiei. Dar la el nu este cazul. El este cel mare, iar mama lui povesteste cu mandrie ca asa era din copilarie. Poate fi ea responsabila?

Cand se vorbeste despre familiile cu mai mult de un singur copil, anumiti specialisti stabilesc chiar o tipologie a fratilor, a fratelui cel mare, a mijlociului si a mezinului.  Arhetipul fratelui cel mare este cel responsabil, serios, care isi asuma responsabilitati. Este in general tipul conformistului. Mezinul este de obicei rebelul, artistul, nonconformistul. Statutul cel mai ingrat este cel al mijlociului care nu isi gaseste rolul si locul in familie, are probleme cu „cine este el in familia din care face parte” si mai tarziu „cine este el in lumea care il gazduieste”. Desigur, clasificarea nu se poate absolutiza. Exista cazuri in care rolurile sunt inversate sau nu pot fi stabilite deloc.
 
Avantajele familiei cu un copil – avantajele copilului
Cand vorbim de avantajele pe care le poate avea o familie cu un singur copil, putem vedea ca acestea sunt, in primul rand, de ordinul resurselor, fie ca vorbim de resurse spatiale, temporale sau financiare. Beneficiarul central al acestor resurse este copilul care nu mai trebuie sa imparta nimic cu nimeni. El are parte mai mult timp de afectiunea parintilor, de anumite atentii, cadouri de la acestia etc. Trebuie sa aveti grija insa cu rasfatul ce se imbina atat de des cu egoismul.

Egoist? Asa ai fost educat
Exista foarte multe cazuri de frati foarte egoisti si in continua competitie unul cu altul pentru ca parintii nu stiu cum sa ii managerieze, ba mai mult, isi atata copiii inconstient unul impotriva celuilalt, ii fac sa rivalizeze prin comparatii intre ei, prin reprosuri unuia sau altuia, prin faptul ca ii incurajeaza sa se intreaca intre ei pentru diverse recompense, le arbitreaza discutiile, chiar si cele mai neinsemnate si nu ii invata sa daruiasca. Este bine sa va invatati copiii sa faca cadouri pentru zilele fratilor lor, de exemplu. Statutul de singur la parinti nu aduce cu sine in mod necesar si egoismul. In niciun caz nu este vorba de o regula general valabila. Exista familii numeroase in care toti sunt egoisti, sau numai mezinul, sau preferatul, la fel cum si un copil singur la parinti poate fi foarte altruist. Totul tine de educatie.

Pentru a evita sa educati un egoist, il puteti invata de mic pe copil sa faca donatii, sa dea din ceea ce are el altui copil care este mai nevoias sau sa ajute, sa imparta cu familia, sa il invatati ca intr-o familie fiecare membru trebuie sa daruiasca si sa primeasca.

Dragostea inegala pentru copii… chiar exista
Este posibil sa iti iubesti mai mult un copil decat pe ceilalti. Acest lucru depinde de temperamentul fiecarui copil si de modul in care acesta se muleaza pe cel al parintelui. Este normal si omenesc si se intampla frecvent desi multi nu vor sa recunoasca nici macar in sinea lor. Desi nu este o situatie nobila, nu trebuie sa ii negam existenta. Problema vine din modul in care copiii simt acest lucru. Poti sa ii iubesti diferit si sa nu le arati diferentele, sa ii faci sa se simta la fel de importanti in ochii tai, la fel cum poti sa ii iubesti la fel, sau sa crezi ca ii iubesti la fel si sa faci diferente intre ei. In aceast ultim caz, copilul simte ca nu este iubit, iar acest lucru se intampla frecvent. Se fac diferente intre copii, de care parintii nu sunt constienti, insa cei mici le percep automat si se comporta ca atare.

Copilul te ghideaza. Fii atent!
Cum facem pentru ca unul sau altul dintre copii sa nu se simta neglijat? Trebuie sa ne gasim timp pentru fiecare, atunci cand el are nevoie de noi. Copiii cer atentie, iar noi trebuie sa le-o oferim cu grija, tinand cont ca sunt unii copii care stiu sa ceara atentie, iar altii nu. Asta nu inseamna ca cel care nu cere nu are nevoie. Tendinta noastra este sa dam atentie celui care ne trage de maneca cel mai mult si care ne atrage atentia. Este bine ca un parinte echilibrat sa masoare cu grija timpul pe care il acorda fiecaruia, afectiunile, imbratisarile, complimentele, laudele etc. Cei mici contabilizeaza toate aceste detalii, iar de multe ori conflictele intre frati pornesc tocmai de la aceste perceptii comparative vizavi de cat de mult ii iubesc parintii.