Sa fii optimist in ziua de azi devine clar un prag greu de atins. Tindem, debordati de grijile si stresul zilnic, sa ne caracterizam ca fiind „pesimisti”. Nu mai avem puterea sa abordam pozitiv ipostazele vietii, ne inchidem intr-o lume proprie, a gândurilor negative. Conform teoriilor psihologice, singurul lucru pe care trebuie sa-l inveti in viata este sa gândesti pozitiv; toate celelalte lucruri vin de la sine.
Ana Maria Prodam ne invata cum sa fim optimisti: „Sunt optimista! Daca n-as fi, n-as rezista in lumea fotbalului, unde se lucreaza dur. Intotdeauna am stiut ca daca lupt pâna la capat, voi obtine ceea ce-mi doresc. In plus, intotdeauna am fost inconjurata de oameni care ma iubesc – fetele, Sara si Rebbeca, mama, Laurentiu – si pentru care stiu ca sunt importanta si asta ma motiveaza sa fiu vesela si increzatoare”.
Mecanismul optimismului
Interesant este studiul echipei de cercetatori americani, care a urmarit activitatea cerebrala la 15 persoane, in timp ce erau intrebate cum li se par diferite scenarii posibile, cum ar fi: sa-si aminteasca de un eveniment negativ din trecut, sa câstige multi bani sau premii importante, sa fie inselati de iubita sau iubit, sa mearga in vacanta intr-un loc exotic, sa se imbolnaveasca de o boala incurabila. Rezultatele au aratat ca evenimentele pozitive, in special cele imaginate in viitor, solicita un raspuns mai puternic in aceste regiuni (amigdala si cortrexul rostral anterior) decât la o perspectiva cu evenimente negative. Cercetari anterioare demonstrau ideea ca doar pacientii cu depresie au activitate mai intensa in aceste doua zone. Felul in care actioneaza aceste zone se observa cel mai bine la faptul ca oamenii asteapta evenimente placute in viata lor, chiar daca pentru unele nu exista niciun fapt care sa sprijine asemenea asteptari. Se pare, de asemenea, ca unele persoane nu sufera neaparat de depresie, ci au diferite niveluri de optimism, arata oamenii de stiinta americani care, prin studiul lor, ar putea ajuta la crearea unor noi tratamente impotriva depresiei.
Optimismul se invata sau este genetic?
Optimismul poate fi definit ca o protectie impotriva depresiei, dar si ca o disponibilitate de a vedea situatiile intr-o lumina pozitiva. Cele mai multe dintre cercetarile americane au demonstrat faptul ca optimistii dispun de o sanatate fizica si psihica buna si traiesc mai mult decât pesimistii. Optimismul se invata sau este genetic? Cu totii suntem constienti ca anumite intâmplari nefericite din viata ne fac mai puternici dar, totodata, incapabili sa vedem, cel putin pentru o perioada de timp, partea plina a paharului. Pentru vedeta Romantica Ana Maria Prodan, a fi optimist inseamna, in primul rând, sa iei toate greutatile vietii asa cum sunt si sa le faci fata. „Toti trecem in viata si prin situatii grele, dar si prin momente frumoase. Important e sa le iei pe toate la fel. Sa nu te entuziazmezi prea tare când ai succes – asta nu inseamna ca nu trebuie sa jubilezi, doar sa nu-ti pierzi cumpatul. Iar situatiile dificile cred ca trebuie sa le iei cu calm si sa vezi de unde poti sa incepi rezolvarea lor”.
Adultii cu viziune pesimista asupra vietii sunt mai predispusi sa dezvolte depresie si anxietate decât cei cu vedere optimista. Exista o prudenta a oamenilor, un sentiment de aparare a oamenilor in fata sentimentului de bine, de multumire, de optimism. Sunt stari care arata un echilibru interior, o intelegere a conflictelor, a tensiunilor; dar daca nu ajungem la aceasta intelegere, este foarte greu sa vedem partile „optimiste” ale vietii. Este in natura fiintei umane sa-si indrepte atentia spre ceea ce nu merge, spre partea goala a paharului. Optimismul devine mult mai greu accesibil odata ce depasim vârsta de 10-11 ani. Practic, ne dorim in permanenta sa revenim in perioada lipsita de griji, copilaria. Plecam de acasa, dupa care ne punem ca scop intoarcerea la starea de „acasa”. Este destul de dificil pentru viata de adult sa mai privim cu ochi optimisti momentele de bine din cauza responsabilitatilor, a obiectivelor uneori prea greu de atins. Raportul dintre optimism si pesimism ar trebui sa fie, intr-o viziune psihologica, ca o balanta care se echilibreaza si se reechilibreaza in permanenta. O stare excesiva de optimism ridica semne de intrebare; nu putem sa privim cu optimism orice zi din viata noastra, dar este de preferat sa existe o dinamica intre cele doua. Un moment in care gândim pozitiv ne creeaza practic terenul si ne da motivatia de a face bine lucrurile zilnice. A ne raporta pozitiv la ceea ce avem de facut ne lasa resursele interioare sa poata fi investite in activitatile zilnice.
Dar cum ne revenim dupa un esec? „Ma impulsionez, clar. Ma înfurii, ma revolt si imi adun toate fortele pentru a merge mai departe”, recunoaste vedeta Romantica, o femeie independenta, si care cunoaste „mecanismul” optimismului zilnic.
Consultant: Psiholog Stefania Nita