“Nestiinta poate sa conduca la toate greselile, la toate nenorocirile”. Aceasta afirmatie a fost facuta intr-una din cele mai noi brosuri de educatie sanitara publicata in Franta. Initierea in ceea ce priveste reproducerea i-a preocupat foarte mult pe moralisti si educatorii din toate timpurile. Insasi educatia sexuala are intelesuri diferite, dupa cei carora se adreseaza si anume: pentru unii este educatia curateniei, pentru altii este educatia simturilor si sentimentului sau numai o pregatire pentru viata de cuplu.
Educatia sexuala nu poate fi exclusiv o educatie profilactica si cu atat mai mult o educatie de inspiratie religioasa. Montaigne a spus “Nu este un suflet, nu este un corp care se invata, este un om”. Nu trebuie sa invatam unul fara altul ci impreuna, atat sufletul cat si corpul. Un materialism exaperant. O morala a legilor naturii. Intre aceste extreme este loc pentru dreptatea sanatoasa si aceasta nu trebuie sa considere educatia sexuala decat ca una din ramurile esentiale ale cunostintei. Nu se poate admite numai ca omul respira prin plamani, vede cu ochii, aude cu urechile si sa treaca sub tacere functia de reproducere care egaleaza in importanta pe toate celelalte la un loc.
Ipocrita pudoare
Putem sa-i numim cu adevarat educatori pe cei care se ocupa numai cu indrumarile in viata, lasand deoparte cunostintele despre perpetuarea speciei? Pana acum educatia s-a multumit sa treaca usor peste anumite amanunte ale reproducerii, tot asa cum in unele planse de anatomie a sters atributele genitale ale fiecarui sex. Procedandu-se astfel, s-a lasat loc nestiintei, imaginatiei, viciului si speculatiilor erotice. Povestea cu barza a ajuns o gluma pe care nici copii nu o mai cred. In locul acestei ipocrite pudori, n-ar fi oare timpul sa se procedeze la o buna instruire a tineretului, aratandu-i-se cum stau lucrurile cu toata cuviinta pe care o merita aceasta inalta menire a speciei umane? Cand marele savant francez Alfred Fournier, acel caruia lumea intreaga ii datoreaza enorm pentru studiile lui asupra sifilisului, a intemeiat “societatea de profilaxie sanitara si morala” si-a luat ca sarcina instruirea tinerilor, pentru ca educatia sexuala este cel mai puternic sprijin al apararii de bolile venerice. {tim ca aceasta opera de educatie se loveste de piedici unele dintre ele de netrecut. Daca maine s-ar hotari ca in licee sa se predea drept materie obligatorie de studiu educatia sexuala, din toate partile ar napadi protestele in numele “moralei” care tocmai ea este mai ultragiata prin ceea ce se petrece astazi. Fara indoiala ca aceasta opera ar cere oameni cu deosebita pricepere pentru a spune lucrurile simple intr-un mod simplu si fara ascunzisuri care excita imaginatia.
Cu tact si rabdare
Scopul educatiei sexuale este acela de a-l face pe copil sa inteleaga ca fiintele se nasc, traiesc si mor, si ca acest ciclu minunat intocmit nu ar putea sa existe fara functia reproducerii. Ideea de continuare a speciei goneste din minte groaza de moarte, lasand sa se inteleaga ca fiinta care si indeplineste functia de reproducere nu moare, ci se continua prin copiii sai in vecii vecilor. Educatia sexuala este strans legata de educatia profilactica si morala. Ea deschide ochii tineretului asupra primejdiilor provocate de bolile venerice, da tanarului simtul de responsabilitate asupra actelor sale, si fetei ii pune in fata consecintele posibile ale unei clipe de uitare. Dupa cum am mai spus, sarcina aceasta este deosebit de grea; se cere mult tact si multa grija psihologica pentru a nu inspaimanta ci pentru a face sa se inteleaga lucrurile asa cum sunt. Cunoscuta doctorita Monteuil-Straus a reusit sa faca acest lucru intr-o carte intitulata: “Spune-mi, te rog, mama!…”, in care initierea se face in mod progresiv de la descrierea nasterii fluturilor, pestilor, pisicilor si cateilor. Grija gainii care isi cloceste ouale, a pisicii care isi alapteaza pisoii duce in mod natural pe copilul care priveste aceasta carte, sa inteleaga ca si nasterea fratiorului lui, este un lucru natural. Prezentand astfel adevarul copiilor, se respecta un principiu esential in materie de educatie, adica acela de a nu minti.
In acelasi timp se va satisface o curiozitate normala, pentru ca instinctul sexual care se desteapta cateodata chiar si inaintea varstei de 10 ani este normal si sanatos. Apoi copilul care va stii cu cat efort si pericol i-a dat mama lui viata, o va iubi mai mult, decat daca si-ar inchipui ca a venit in ciocul unei berze, sau ca l-a gasit intr-o varza cumparata de la piata. Dar, se va spune, copilul caruia i se vor da lectiile de stiinte naturale si care va fi inteles rolul staminei si pistilului florilor, al icrelor de peste, va pune poate acelora care il invata intrebari la care le va fi greu sa raspunda. Dar, si aici, cu putina delicatete, va fi cu putinta sa se multumeasca curiozitatea copilului.
Desteptarea curiozitatii
Cui cade grija initierii in tainele sexualitatii? Desigur tatalui si mamei, daca sunt in stare sa o faca. In caz contrar profesorilor, medicilor. Asupra varstei, la care poate copilul sa fie initiat, parerile sunt impartite. In Elvetia s-a facut o ancheta printre tineri. S-a constat ca de la varsta de 5 ani incep sa stie cate ceva si la 10 ani cunosc aproape totul; in 83% din cazuri initierea a fost facuta de catre prieteni. Dintre acesti 83% majoritatea au fost prost initiati. In America o ancheta facuta asupra a 1.000 de elevi de liceu a dovedit ca 63% aflasera cate ceva inainte de varsta de 11 ani, si ca fiind complet initiati cazusera victime ale unor practici vicioase si obscene. Concluzia acestor anchete ar fi ca educatia sexuala trebuie sa inceapa odata cu desteptarea curiozitatii si inainte ca sa ii intre in cap informatiile povestite de amicii sai cu mai multa experienta. A fi partizanul educatiei sexuale, inseamna a fi partizanul educatiei pur si simplu. Impotrivirea la educatia sexuala este politica strutului, care-si ascunde capul in nisip, crezand ca nu i se vede posteriorul. A lasa lucrurile sa-si urmeze mersul lor, adica a ingadui ca educatia copiilor sa se faca tot de catre colegi, inseamna a-i expune la fel de fel de idei nesanatoase si de a le strica de atatea ori iluziile tineretii. Ca documentatie a acelor sustinute mai sus, voi reda parerea dr. Toulouse, presedinte al Societatii Franceze de Sexologie: “ Sunt partizanul educatiei sexuale organizate a tineretului. Ea trebuie facuta in familii de catre parinti; mama sa-si invete fetele iar tatal baietii; mai inainte insa sa puna mana sa citeasca notiunile esentiale ale acestei ramuri a igienei. La scoala, igiena sexuala trebuie sa fie predata ca un capitol al igienei generale de catre medic. Toate mijloacele trebuiesc folosite pentru a dirija instinctul sexual si a-l disciplina. Trebuie sa avem copii dar si mai important sa avem cei mai buni copii cu putinta”.
Nu initierilor clandestine!
In societatea moderna putem sta la tocmeala daca trebuie sau nu sa primeasca copiii nostri o educatie sexuala; o vor primi fara indoiala. Singura conditie care mai ramane este aceea de a da valoare educativa si un sens binefacator acestei educatii. In acest domeniu este sigur ca tacerea este mult mai periculoasa decat simplul adevar spus cu buna stiinta si respect. Misterul cu care este inconjurata functia reproducerii, nu face decat sa creeze mirare, griji si curiozitate, intretinand in mintea copiilor o adevarata obsesie sexuala. Daca copilul nu intreaba el insusi e bine sa i se dea incetul cu incetul cunostintele folositoare, pentru ca trebuie sa inlaturam initierile clandestine, fanteziste si vicioase, care intuneca imaginatia si pervertesc sufletele. Educatia sexuala are drept scop sa pregateasca si sa ajute adolescentul pentru viata. Pentru ca parintii in marea lor majoritate nu pot sa faca aceasta initiere lipsindu-le pregatirea si timpul, rolul de pedagog trebuie sa revina scolii.