Educația acasă – 5 moduri de a o face mai uşoară şi mai eficientă

În această perioadă copiii stau acasă şi fac cursurile online. Mamele, în schimb, pe lângă munca remote şi treburile casnice, trebuie să se ocupe şi de educaţia acasă a copiilor. Chiar dacă profesorii ţin orele online, părinţilor le revine sarcina de a face lecţiile, de a lucra şi a se juca mai mult cu cel mic.

Un profesor britanic de şcoală primară a studiat relaţia părinţilor cu copiii şi comportamentul acestora în această perioadă şi, pentru a veni în ajutorul ambelor părţi, a creat o mini-strategie de învăţare pentru educația acasă.

Primul său sfat pentru părinţi este să se asigure că pe perioada întregii pandemii copilul este fericit şi binedispus. Acesta spune că educaţia forţată nu este o soluţie, dacă îi afectează starea de sănătate celui mic. În continuare, profesorul britanic recomandă:



Programarea săptămânală a orele dedicate studiului

Puteţi face asta începând cu săptămâna viitoare, după ce aţi petrecut deja câteva zile încercând tot felul de tehnici. Perioadele de învăţare ar trebui să fie cuprinse între 30-60 de minute şi să aibă pauze scurte, pentru a asigura o productivitate pe tot parcursul studiului.

Educația acasă – observarea părţilor pozitive

În timpul studiului, oferiţi-i copilului multe încurajări şi laudaţi-l de fiecare dată când rezolvă cu succes un exerciţiu. Ajutaţi-l să găsească soluţia atunci când, după mai multe încercări nu a reuşit să o găsească singur.

Menţinerea unui mindset ridicat

Copilul trebuie lăudat pentru efortul lui de rezolva un exerciţiu, mai mult decât realizarea corectă a acestuia. Acest lucru îi va alimenta dorinţa de învăţare acasă şi nu se va mai plicti aşa repede.

Faceţi diferite lucruri împreună

Cel mic poate fi mai atent la studiu, și educația de acasă poate avea rezultate remarcabile dacă este implicat şi în alte activităţi casnice, precum gătitul sau curăţatul grădinii. El poate fi capabil să înveţe să facă şi asta. De asemenea, ca recompensă după ce îţi face lecţiile puteţi juca împreună diferite jocuri. Astfel de activităţi îl ţin entuziasmat pe copil mai multe zile. Uite şi alte activităţi e care le mai puteţi face împreună!

Nu fi foarte dur cu tine!

Homeschooling-ul este o nouă provocare atât pentru părinţi, cât şi pentru copii. La începutul lui există o stare de confuzie în ambele părţi. E un pic dificil pentru cel mic să-şi vadă părintele ca profesor, iar pentru părinte este greu să-l vadă ca elev pe copilul său.

Cu toate astea, cel mic se poate simţi mai protejat acasă, pentru că oricând poate să se oprească din studiu. Pentru a-l stăpâni, însă, este nevoie un pic de efort, deci nu vă simţiţi duri cu voi dacă nu vă iese din prima. Încercaţi să vă păstraţi calmul, pentru că educația acasă, fără stres, devine mai plăcută şi mai uşoară.

Text: Bettina Cristea

Photo: Freepik