Beyonce şi Michelle Obama sunt fidele brand-ului Italian de bijuterii de lux Narcisa Pheres Fine Jewelry. Fondatoarea acestei mărci este românca Narcisa Pheres, care şi-a terminat studiile în design la Insituto din Moda Burgo din Milano.
Beyonce a apărut la petrecerea Harvey Weinstein, organizată după ceremonia de decernare a premiilor Oscar, cu bijuterii de peste 100 de mii de dolari. Atunci, artista a purtat un inel creat, la comandă, de Narcisa Pheres, cu un diamant uriaş sub formă de inimă, estimat la peste 15 mii de euro.
Şi fosta Primă Doamnă a SUA, Michelle Obama a optat pentru un inel realizat de designer-ul român. Inelul era realizat din aur alb şi Ice Diamonds, gri şi verzi, şi a fost purtat la ultimul discurs al lui Barack Obama în calitate de preşedinte al Statelor Unite.
Beyonce, Michelle Obama, Madonna, Rihanna, Jennifer Lopez, Chrissy Meitz, Marcia Gay Harden, Tori Kelly sau Tracee Ellis Ross sunt doar câteva dintre celebrităţile care au ales să achiziţioneze creaţiile Narcisei. Vedetele i-au purtat bijuteriile în cadrul mai multor evenimente importante, precum galele: Oscar, Grammy, Golden Globes, Met Gala şi Screen Actors Guild Awards.
Despre Narcisa Pheres
Narcisa Pheres s-a născut în România, dar a reuşit să îşi facă numele celebru atât în Japonia, cât şi în America, datorită bijuteriilor create de ea.
“Am terminat Facultatea de Filologie la Universitatea Bucureşti, iar apoi am plecat în Japonia, la Tokyo mai exact, unde mi-am continuat studiile. Ulterior, am rămas în această ţară minunată. Am lucrat iniţial pentru o firmă de antichităţi, bijuterii şi artă. Eram mereu în contact cu pietrele preţioase. Clienţii au început să îmi ceară sa schimb design-ul la unele piese şi aşa am descoperit că îmi place foarte mult să desenez, să creez bijuterii”, a povestit creatoarea.
Narcisa mai are studii de design la Instituto din Moda Burgo din Milano, de Fashion Marketing realizate în cadrul Central St. Martins din Londra şi mai deţine o certificare pentru lucru cu diamantele, de la cursurile finalizate în Carlsbad, California.
Text: Bettina Cristea