Drama neștiută a Alinei Pușcău

Alina Puşcău

Model de talie internațională și actriță, Alina Pușcău a vorbit pentru prima data într-un interviu emoționant la  <Teo Show>, despre frumuseţe şi cum aceasta s-a transformat dintr-un atu într-un complex.

Farmaciștii Catena recomandă picături concentrate pentru depigmentare de la Rilastil din gama D-CLAR, un ser indicat ca tratament intensiv, de șoc, pentru a contracara hipercromiile localizate (pete solare, melasma, leziuni cauzate de acnee, hipercromii induse post-inflamator sau medicamentoase, ten neuniform).

De mai bine de douăzeci de ani, frumoasa româncă strălucește pe cele mai mari podiumuri de modă din lume, însă revine în țară câteva luni din an pentru a-și îngriji mama bolnavă, căreia i-a cumpărat și o casă pentru a o ști în siguranță.



Despre noroc şi relaţia toxică a părinţilor

Plecată din țară de la 16 ani, când a câștigat celebrul concurs Elite Model Look, fotomodelul nu și-a uitat niciodată rădăcinile, chiar dacă i-a fost foarte greu printre străini și a suferit în tăcere.  “Am avut o cădere, nu pot să spun depresie. Toată lumea zicea cât de frumoasă sunt, dar nimeni nu voia să-mi știe sufletul, cine sunt eu ca persoană, cine sunt eu Alina. Nu mă simțeam frumoasă. (…) Mă simțeam o fată normală care a avut foarte multe oportunități, noroc. (…) Am avut foarte mult noroc”, s-a confesat Alina Pușcău.

Cea mai grea suferință i-a provocat-o moartea tatălui, cu care mărturisește că nu a avut o relație foarte bună. Deși s-au iubit, părinții Alinei Pușcău au avut o relație toxică, pe care ea a resimțit-o din plin. “Am crezut că eu sunt vinovată, pentru că nu am vorbit cu el cinci ani de zile. Eram supărată pe el, el voia să vorbească cu mine și nu i-am dat oportunitatea, șansa să vorbească cu mine. (…) L-am iertat. Am avut rana de abandonare. Mi-a fost frică să nu fiu abandonată în relație. (…) Mama mea a muncit foarte mult când eram mică și  stăteam foarte mult cu tatăl meu. Mă durea, doream să o am pe mama lângă mine”, a povestit emoționată frumoasa actrița.

Colegele de apartament

Alina Pușcău a mărturisit că viața de fotomodel nu este una ușoară, mai ales când intri în această lume în adolescență și nu ai familia lângă tine să te sprijine. Și-a îndeplinit visul cu foarte multă muncă, a împărțit apartamentul cu Adriana Lima și Alessandra Ambrosio vreme de mai bine de cinci ani, a lucrat alături de supermodelele Tyra Banks, Giselle, Heidi Klum și, cu toate astea, nu s-a simțit întotdeauna confortabil în această lume plină de bărbați care își pot permite orice fată doresc. Printre cei care au încercat să o cucerească s-au numărat și Bill Gates sau Leonardo DiCaprio, dar cel care a reușit să o cucerească a fost celebrul actor Vin Diesel.

Fostul iubit…Vin Diesel

“L-am cunoscut pe Vin Diesel la 17 ani. Abia câștigasem Elite Model Look și eram toate fetele la un dinner și Vin Diesel era chiar în capăt (n.r.mesei), avea ochelari și arata ca în Matrix. Țin minte că avea un palton de piele, totul era în piele și mă uităm <Cine e asta cu ochelari, cine se crede el?>. (…) Am avut o relație doi ani de zile. Era timid, rușinos în fața mea, nu știu de ce. Este un om extraordinar. Este foarte liniștit și de treaba, e un om de casă, dar nu am fost pregătită pentru ceva mai serios. Îmi zicea că vrea să aibă copii, dar aveam 20 de ani, lucram foarte mult  și călătoream foarte mult”, a adăugat Alina Pușcău.

Fotomodelul se vede mireasă în viitorul apropiat cu atât mai mult cu cât trăiește o frumoasă poveste de iubire pe care, deocamdată, o ține departe de ochii curioși ai lumii.