Silviu: Ma numesc SILVIU. Pana acum cativa ani, eram un barbat… normal, casatorit cu o femeie de afaceri. Viata noastra se derula banal, intre serviciu, prieteni, familie. Simteam ca sunt nefericit. Simteam ca-mi lipseste ceva! Si iata ca minunea s-a produs.
Am cunoscut-o pe Ramona si viata mea s-a colorat brusc. Zilele au devenit pline de farmec… de nopti ce sa mai spun. Ramona imi ocupa toate gandurile. Eram indragostit cum nu fusesem niciodata. Am divortat si m-am mutat la ea. Uneori, mi-era frica de atata fericire. Apoi incet,incet, relatia noastra s-a deteriorat. Si asta nu pentru ca noi ne iubeam mai putin, ci pentru ca aveam piedici la tot pasul. Aveam impresia ca forte ale raului ne pandeau pretutindeni… Totul imi mergea prost, locuinta am vandut-o pentru partaj, la fel si alte… afaceri. Cineva mi-a spus ca sunt… vrajit! Apropo, credeti in vraji si blesteme? Brusc, a aparut in mine dorinta de a ma desparti de “iubita sufletului meu”,Ramona. Am plecat de la ea si, ca sa fiu sigur ca nu ma pot intoarce, m-am cuplat cu o alta femeie. Am trait asa mai mult de un an. In casa cu o femeie, in suflet cu alta. Din legatura mea, a venit pe lume un copilas… nedorit… nascut cu SINDROMUL DOWN! Eram suparat pe mama copilului pentru ca, in dorinta ei de a ma pastra, a nascut copilul, desi eu ii spusesem ca nu-l doresc pentru ca sunt indragostit… “pe viata” de alta femeie. Desi mi-e mila de sufletelul nevinovat, care e, de fapt, sange din sangele meu, l-am parasit cum de altfel am facut si cu mama lui…. O vreme, m-am intors la Ramona, care, generoasa, mi-a propus sa-l crestem impreuna pe baietasul meu “special”, cum se spune…. Dar cum mama lui nu vrea sa renunte la el, lucrurile au ramas neclare. Dupa cateva luni de dragoste… reinnoita cu Ramona, am simtit din nou dorinta de a pleca, de a ma indeparta, de a-mi construi o viata departe de ea. Am cunoscut o alta femeie si am impreuna cu ea gemeni. Un baiat si o fetita, frumosi si sanatosi. Dar primul gand dupa ce s-au nascut copiii mei a fost sa o sun pe… Ramona si sa-i trimit poze cu ei, sa-i povestesc ei tot ce mi s-a intamplat. Acum cred ca m-am mai linistit, dar mereu ma gandesc la iubita mea pierduta. Ce credeti ca se intampla cu mine? E un blestem?! Simt ca ea e jumatatea mea si totusi nu pot sa-i stau alaturi… Va rog sa ma ajutati cu un sfat! Multumesc.
Cezara Dafinescu: Povestea ta e demna de un scenariu de film. Dar daca stai sa te gandesti cata suferinta ai pricinuit si ti-ai pricinuit, e demna de mila. Nu stiu daca cele ce-ti voi spune iti sunt pe plac, dar trebuie sa te puna pe ganduri. In ceea ce o priveste pe Ramona si comportamentul tau fata de ea, ar trebui sa te adresezi unui psiholog. Nu mi se pare normal… ba sa o iubesti, ba sa o parasesti, apoi sa te intorci ca si cand nimic nu s-a intamplat, tu avand intre timp un copil. Gandeste-te cate suflete ai ranit!Asta pentru ca ma intrebai daca nu e cumva un blestem. Eu zic sa nu cauti vinovati pentru purtarile tale. Asuma-ti cu responsabilitate greselile. Cand ti se intampla ceva bun sau rau, gandeste-te ce inseamna. Fiecare eveniment al vietii are un scop, sa te invete cum sa razi mai mult sau cum sa nu plangi prea tare. Dumnezeu nu a promis zile fara durere, zambet fara pareri de rau, dar a dat si putere, si alinare pentru lacrimi si lumina pentru drum. Atunci cand esti suparat pentru ca nu ai obtinut ce ai dorit, asteapta si bucura-te pentru ca Dumnezeu s-a gandit poate sa-ti dea ceva mai bun. Cand vorbesti despre baietelul tau cu probleme, gandeste-te ca numai niste parinti foarte buni primesc o astfel de incercare. Copiii cu SINDROMUL DOWN nu sunt bolnavi, ei sunt niste copii mai speciali. Unici in felul lor. Sindromul Down este doar o stare si niciodata sa nu confunzi aceasta stare cu persoana purtatoare a ei. Copilul tau are 47 de cromozomi in loc de 46, iar cromozomul 21 (cel in plus), raspunzator pentru tot, a fost denumit “cromozomul dragostei”. Asa incat fii atent de cata afectiune are nevoie copilul tau. Incearca sa nu mai faci greseli (pentru ca eu cred ca totul se datoreaza greselilor tale si modului superficial in care te-ai comportat fata de cei din preajma ta). Te-ai incurcat cu niste femei numai ca sa scapi de acea mare dragoste fata de Ramona (cum motivezi tu usurinta unor legaturi). Tu nu ai inteles ca o iluzie nascuta din dorinta de a fi indragostit nu rezista la proba timpului?! In ceea ce o priveste pe Ramona si dragostea ta pentru ea, nu te-ai gandit ca, asa cum spunea A. Maurois, “Dragostea trebuie sa fie ceva mai inaltator decat razboiul crud intre doi indragostiti. Trebuie sa existe posibilitatea sa-ti marturisesti iubirea si totusi sa te faci iubit”? Iar Francois Mauriac spunea: “Cat e de straniu ca, in aceste inceputuri ale vietii, cand ne e harazit un strop de fericire, niciun glas nu ne avertizeaza: «Oricat de batran vei ajunge, nu vei avea alta bucurie pe drum decat aceste cateva ore. Bucura-te de ele pana la fund, pentru ca, dupa aceea, nu-ti mai ramane nimic. Primul izvor pe care l-ai intalnit e si ultimul. Potoleste-ti setea, o data pentru totdeauna… nu-ti va mai fi dat sa bei»”. “In fiecare tren al lumii, viata circula pe compartimente” (T. Musatescu). Cred ca e momentul sa iei o pauza. Sa ramai singur cu tine insuti… Sa-ti vezi greselile, limitele, neimplinirile. Sa ierti si, mai cu seama, sa ceri sa fii iertat. Si apoi sa o iei de la capat, asa cum stii si poti tu. Pentru ca nimeni nu stie ca o poti lua de la capat in fiecare zi… pentru ca nimeni nu stie cat de puternic esti. Norocul nu te paraseste daca nu-l alungi…. Si nu uita, dragostea, nu timpul, vindeca ranile!
Indrazneste si tu sa ii scrii Cezarei Dafinescu despre problemele care te preocupa! Are raspunsuri minunate, presarate cu un strop de optimism, zambete sincere si toata bunavointa din lume. O parere obiectiva asupra problemei care te macina, comunicata intr-o maniera remarcabila, de catre un om de o asemenea valoare, te poate scoate din impas. Scrie-ne pe adresa [email protected] si noi vom avea grija sa iti primesti raspunsul de la Cezara Dafinescu. Declarata de-a lungul timpului una dintre cele mai frumoase si mai talentate actrite ale Romaniei, noi adaugam ca este si o femeie de o intelepciune cum rar mai gasesti.