Pentru orice femeie însărcinată, aceasta este o perioadă de transformări anatomice, funcționale și psihologice, necesare atât adaptării organismului la starea specială prin care trece, cât și susținerii, creșterii și dezvoltării copilului, a declarat dr. Mirela Zivari, doctor în psihologie, Spitalul Universitar Clinic, București.
De asemenea, este o perioadă foarte importantă din punct de vedere nutrițional, o dietă corectă fiind importantă atât pentru starea de sănătate a gravidei, cât și pentru cea a copilului. Conform unor studii recente, statusul nutrițional din timpul sarcinii afectează nu numai sănătatea și dezvoltarea neurologică a nou-născutului, ci și morbiditatea și mortalitatea acestuia la vârstă adultă.
Tema comportamentul alimentar în timpul sarcinii a fost dezbătută în cadrul Congresului NutriTerra „Nutriţie, terapie dietetică şi siguranţă alimentară în contextul pandemiei COVID-19”, la care www.tonica.ro a fost partener media.
Emoțiile din timpul sarcinii
Aproape toate femeile însărcinate au urcuşuri şi căderi emoţionale. Nu este întotdeauna uşor să te obişnuieşti cu schimbările din perioada sarcinii. Deşi majoritatea femeilor consideră sarcina şi perspectiva de a fi mamă o perioadă fericită, există şi femei care simt exact contrariul.
Una din cinci femei are o anumită formă de depresie în perioada sarcinii. În aceste cazuri femeile se simt nedemne de a fi iubite, neatrăgătoare, se gândesc că relaţiile cu ceilalţi merg rău, se pot simţi fără vlagă, nu întrevăd nicio cale de ieşire şi sunt posomorâte, spune dr. Mirela Zivari.
Starea emoțională a femeilor gravide în primul trimestru de sarcină variază ca un pendul. Se manifestă prin stări de euforie neîntemeiată, urmate apoi de depresie. Evenimentele externe sunt doar un pretext pentru izbucnirea emoțiilor.
Corpul nu este doar rezultatul combustibilului cu care-l hrănim, corpul este rezultatul gândurilor, care la rândul lor determină emoțiile noastre predominante. În situații de stres, creierul dă impuls doar funcțiilor vitale.
Cum ne hrănim corect în timpul sarcinii?
O depresie uşoară până la moderată se gestionează ducând o viaţă echilibrată. Alimentaţia sănătoasă şi exerciţiile fizice pot ajuta femeia să rămână în formă şi să depășească indispoziţia şi depresia. Nu există o formulă magică pentru o alimentație sănătoasă în sarcină.
De fapt, aceleași principii de bază ale unei diete sănătoase rămân valabile și în sarcină: multe fructe, legume, cereale integrale și proteine slabe. Totuși, trebuie acordată o atenție deosebită anumitor nutrienți.
În timpul sarcinii, fiecare organ din corpul femeii funcționează la parametri mai mari decât de obicei, folosind mai multă energie. Mai mult, dieta trebuie să asigure toate elementele suplimentare necesare creșterii copilului.
Substanțe și alimente care ajută în sarcină
Acidul folic previne defectele de tub neural care sunt anomalii severe la nivelul creierului și măduvei spinării. De asemenea, lipsa de acid folic în sarcină crește riscul de naștere prematură și nașterea unui copil cu greutate mică.
Mama și copilul vor avea nevoie de calciu pentru dinți și oase puternice. În plus, calciul ajută la funcționarea normală a sistemului circulator, muscular și nervos. Vitamina D favorizează dezvoltarea și întărirea oaselor și poate fi luată din: pește gras, cum ar fi somonul și tonul, lapte și suc de portocale.
Proteinele sunt esențiale pentru dezvoltarea copilului, în special în timpul celui de-al doilea și al treilea trimestru de sarcină. Corpul folosește fierul pentru a produce hemoglobina, o proteină care se găsește în globulele roșii și care transportă oxigenul la țesuturi.
Cel mai ușor de absorbit este fierul din produsele animale, cum ar fi carnea. Pentru a crește rata absorbției fierului din legume sau suplimentele alimentare, se recomandă consumarea sucului de portocale, de tomate sau căpșuni.
Carbohidrații furnizează combustibilul esențial care dă energie. Majoritatea caloriilor ar trebui să provină din carbohidrați, dar în locul celor bazați pe zahăr, femeia ar trebui să consume carbohidrați nerafinați complecși, sub forma cerealelor integrale, a pâinii integrale, orez negru, cartofi, fasole, păstăi și linte, care sunt bogate în fibre și asigură aportul de energie. Cu cât hrana consumată se apropie mai mult de starea crudă, neprelucrată, cu atât e mai bine.
Proteinele constituie elementul principal care permite tuturor țesuturilor copilului – oase, mușchi, cartilaj și sânge – să se dezvolte. Pentru vegetarieni, laptele, iaurtul, brânza și ouăle sunt surse excelente de proteine, precum și semințele, nucile, untul de arahide și proteinele vegetale din păstăi, fasole și linte.
Ce alimente dăunează în sarcină?
Există și anumite alimente care conțin agenți dăunători pentru nou-născuți și femeile însărcinate. Șansele ca o gravidă să fie afectată de acestea sunt mici, dar este bine să ne luăm câteva măsuri de siguranță în legătură cu potențialele afecțiuni care pot apărea, conform dr. Mirela Zivari.
- Listeria este o bacterie rară ce se găsește în laptele nepasteurizat, în carnea nefiartă sau în mâncărurile preîncălzite.
- Toxoplasmoza este cauzată de un parazit ce se găsește în materiile fecale ale câinilor și pisicilor, precum și în carnea cruda.
- Salmonella este o infecție cu o bacterie ce se găsește în ouă și carne de pui, o infecție ce cauzează febră, dureri abdominale și diaree severă. Se distruge prin gătire.
În perioada sarcinii, importantă este calitatea mâncării și nu cantitatea ei. Hrana neadecvată, precum și cantitățile necorespunzătoare, pot afecta sănătatea mamei și copilului. Însă, dacă femeia însărcinată își calibrează dieta pe baza principiilor de nutriție sănătoasă, îi asigură viitorului său copil baza pentru o viață sănătoasă.
Vergeturile apărute în timpul sarcinii sunt inestetice şi pot scădea self-esteem-ul oricărei femei. Însă cu ajutorul gamei Stretch Marks, de la Rilastil, vergeturile pot deveni istorie!
Text: Alin Claudiu Popescu
Photo: Freepik, Facebook Mirela Zivari