Domeniile Ostrov a ajuns la 45 de milioane de lei în 2022 / Creșterea se menține și în 2023

Domeniile Ostrov, unul dintre liderii pieței vinului din România, a încheiat 2022 cu o cifră de afaceri de 45 de milioane de lei, ceea ce reprezintă o creștere de 12 procente față de 2021.

Investițiile în tehnologie și calitatea solului permit brandului Domeniile Ostrov să producă o gamă variată de vinuri pentru toate gusturile. Vinurile populare, cu un preț accesibil, sunt preferate la petrecerile românilor, roseurile și vinurile albe fiind cele mai căutate. De aceea, după o producție de 9.000.000 litri de vin în 2022, Domeniile Ostrov mențin ritmul de creștere în primul trimestru din 2023.

Investițiile masive în tot ce înseamnă Domeniile Ostrov, de la vie la tehnologii de ultimă generație, se ridică la peste 40 de milioane de euro. Compania deține un areal viticol de 1.200 de hectare în județul Constanța, DOC Oltina și IG Terasele Dunării și 200 de hectare viță de vie cu struguri de masă.



Vinuri Domeniile Ostrov apărute în 2023 și noi magazine partenere

Legio Roze Fetească Neagră, Naiada roze Syrah, Art Folclor roze sunt noile vinuri apărute în 2023. Principalele branduri vândute în rețelele de mari magazine partere: Lidl, Kaufland, Metro, Cora, Auchan, și mai nou din luna mai Carrefour, sunt Gamele Naiada, Vinăria Ostrov, Vin Pelin, Premiat, Noe, Istros. Cu aceste vinuri, Domeniile Ostrov a luat de-a lungul timpului zeci de medalii de aur, argint și bronz la cele mai mari concursuri internaționale de profil.

Pentru cei care apreciază taninurile catifelate, Domeniile Ostrov propune o serie de vinuri din categoriile premium și premium plus, cum ar fi Naiada, Ritual sau Legio. Acestea sunt premiate frecvent la cele mai prestigioase concursuri de profil la nivel mondial.

De exemplu, în 2021, vinurile Legio, vinuri nobile (albe și roșii) din categoria premium plus, au primit două medalii de aur la concursul Gilbert&Gaillard și o medalie de bronz la prestigiosul concurs Decanter, în timp ce în 2022 au obținut o medalie de aur la concursul Mundus Vini și o medalie de argint la concursul Decanter. Iar, în 2023, vinul Naiada – Sauvignon Blanc a câștigat medalia de aur la Vinarium International Wine Contest.

“Toate vinurile noastre se bucură de aprecierea clienților, dar cele mai căutate sunt roseurile, așa că soiurile de struguri roșii sunt cele care ne-au adus recunoașterea pe piață, atât la vinurile roșii, cât și la roseuri. În plus, noi ne mândrim cu Fetească Neagră, ambasadorul vinurilor românești, este sortimentul cu care am avut cel mai mare succes în ultimul an. Acesta se dezvoltă foarte frumos în arealul din Ostrov și, datorită tehnologiei de vinificație și a priceperii oenologilor, obținem un vin de invidiat”, declară Oana Belu.

Așadar, achizițiile din zona HORECA au revenit cel puțin la nivelul anului 2019, datorită unei mari forțe de vânzări, a sortimentelor noi de vinuri apărute dar și datorită magazinelor partenere.

Forță de muncă din afara României

Tot mai multe domenii, au ca angajați muncitori străini, mai ales cei din zona Asiei. Sunt probleme mari cu forța de muncă în România, de aceea singura soluție este recrutarea angajaților străini, iar această problemă o regăsim și în industria vinului.

”Nici la noi nu a fost încă rezolvată problema forței de muncă, dar încercăm să o rezolvăm cu forța de muncă din străinătate”, declară Aurel Ștefan, director comercial Domeniile Ostrov.

ATENȚIE! Dacă vrei să bei un vin alb, un vin roșu sau un vin rose, fie ele Cabernet Sauvignon, Feteasca Neagra, Sauvignon Blanc etc. poți accesa un magazin online de vinuri de ispravă!