“True love doesn’t mean being inseparable, it means being separated and nothing changes”. Majoritatea dintre noi privesc relatiile la distanta ca fiind absolut ingrozitoare, insa, de cele mai multe ori, o astfel de relatie nu este foarte diferita de o relatie “zilnica”, deoarece ambele implica mult efort, sacrificii, intelegere, comunicare si, nu in ultimul rand, dragoste.
Si, trebuie mentionat, relatiile la distanta nu sunt pentru oricine! Daca nu sunteti sigure pe sentimentele voastre, nu sunteti inzestrate cu o doza majora de intelegere si compromis sau singuratatea, dorul si gelozia sunt cele care va conduc viata, ar fi bine sa nu va mai chinuiti, in aceasta ecuatie amorul are toate sansele sa fie invins! Desi cei mai multi factori inclina balanta in detrimentul acestui tip de relatie, exista totusi si cateva “solutii salvatoare” de care trebuie sa tineti cont, pentru ca relatia la distanta sa existe.
Baza unei relatii la distanta. Reciprocitatea sentimentelor in cazul unei astfel de relatii este mai mult decat esentiala. Protagonistii acestui scenariu trebuie sa joace totul sau nimic, intrucat distanta, de cele mai multe ori, poate insemna separare. Pentru ca relatia sa dureze, trebuie sa existe dragoste sincera din ambele parti, ratiunea sau atractia fizica nefiind suficiente. Interesul comun (trebuie sa plec pentru a reusi sa…), sentimentele solide, stabilitatea, dorinta, precum si respectarea deadline-ului sunt factorii care mentin “flacara vie” in acest gen de relatie.
Comunicarea primeaza! Datorita tehnologiei, relatiile la distanta sunt mult mai permisive si mai usor de suportat. Prin intermediul convorbirilor telefonice, sms-uri, chat sau email, procesul de relationare ne este la indemana, trebuie doar sa ne dorim. Alocati-va zilnic timp numai pentru voi, fiti pozitivi, profitati impreuna de timpul vostru, uitati de kilometri care va despart si, la sfarsit, nu uitati sa incheiati convorbirea prin firescul “Te iubesc”!
Sinceritatea este cheia. Din cauza distantei, apar temerile, crizele de gelozie si neincrederea. Presupunerile, dificultatile in exprimare si minciuna sunt factorii care conduc la destramarea relatiei. Inainte de a intra intr-o asemenea relatiei, trebuie sa fii sincera atat cu tine, cat si cu partenerul tau. Trebuie sa ai convingerea ca asta iti doresti cu adevarat si, desi miza este mare, esti dispusa sa faci sacrificii in numele iubirii. Trebuie sa inveti sa-ti tii in frau suspiciunile, sentimentele contradictorii si sa nu lasi loc niciodata interpretarilor. Increderea se bazeaza pe sinceritate, iar o relatie se joaca intotdeauna cu cartile pe masa.
“Lupta” cu provocarile. La ce trebuie sa renunt pentru ca relatia sa functioneze? Care sunt sacrificiile? De ce nu-mi raspunde la telefon? Unde este? Oare ii lipsesc? Cat voi rezista fara sex? Acestea sunt doar cateva dintre intrebarile pe care majoritatea dintre noi ni le punem atunci cand ne aflam intr-o relatie la distanta. Angajamentul fata de persoana iubita, independenta, planurile comune si modul in care va gestionati fiecare viata va vor demonstra daca, pana la final, distanta v-a invins sau nu. “No great love ever came without great struggle”!
Text: Alexandra Lupu