Casa de modă Dior a lansat, ieri, colecţia Haute Couture pentru Toamnă-Iarnă, 2020-2021. Evenimentul s-a desfăşurat online.
Colecţia denumită Le Mythe Dior a fost inspirată din poveştile cu sirene şi nimfe. Pentru realizarea filmului de campanie, casa de modă a lucrat cu Matteo Garrone, un producător şi cineast italian.
Acesta, împreună cu designer-ul Maria Grazia Chiuri, şi-au dorit o adevărată odisee pusă sub semnul imaginarului, care să se desfășoare în atelierele casei de modă. De asemenea, şi-au dorit reprezentarea unei lumi magice plină de creaturi mitologice, nimfe, sirene şi statui îmbrăcate în piesele colecției, realizate în miniatură.
Colecţia în miniatură, aşa cum era prezentată şi la începutul modei haute couture, transpune corpul feminin în silueta unei păpuşi.
Deşi colecţia nu are numeroase ţinute, rochiile prezentate aduc un omagiu Leonorei Carrington și lui Dorothea Tanning, culorile folosite fiind inspirate din arta lor.
Text: Bettina Cristea