Internetul vuieste de sfaturi in nutritie, de diete miraculoase si de pastile care promit marea cu sarea, frumusetea vesnica si silueta perfecta. Stim cu totii ca, batand din palme, nu putem obtine un rezultat favorabil in niciun domeniu. In primul rand, trebuie sa luam in calcul ca adevaratii nutritionisti sunt medici cu atestat, si nu persoane care au urmat cursuri de nutritie, fiind o mare diferenta intre aceste doua ramuri. Pe de alta parte, nu toate recomandarile care se potrivesc unei persoane au efecte benefice asupra celorlalte, motiv pentru care, inainte de a urma o dieta, orice scop ar avea aceasta, trebuie consultat un medic nutritionist. Cu toate acestea, exista cateva mici secrete care se potrivesc tuturor si pe care nutritionistii le pastreaza sub cheie. Urmandu-le, nu ai cum sa dai gres, indiferent daca esti o persoana gurmanda sau nu.
Pas dietelor minune
Dietele care restrictioneaza accesul la anumite alimente nu pot aduce multe beneficii organismului, avand in vedere ca suntem creati intr-un echilibru deplin. De exemplu, proteina animala, atat de necesara organismului, nu poate fi luata decat din carne si din nimic altceva. Poftele culinare nesatisfacute aduc cu sine frustrari la nivel psihic. Intr-adevar, este posibil ca un medic nutritionist, in urma unor analize de sange, sa decida ca anumite produse sa fie consumate in cantitati reduse pentru o anumita perioada de timp. Este de prisos sa mai spunem ca sportul si miscarea fizica sunt esentiale pentru o viata sanatoasa.
Piramida alimentatiei corecte
Daca ar trebui sa construim o piramida a tuturor alimentelor si daca le-am putea consuma in cantitati direct proportionale cu dimensiunile acesteia, situatia ar sta cam asa: la baza piramidei avem cerealele integrale, urmate de fructe si legume. Abia apoi am pune produsele provenite de la animale, ca laptele, ouale si carnea, si tocmai in varful piramidei ar trebui sa asezam dulciurile.
Cantitatea conteaza
Cu orice medic nutritionist vei sta de vorba, iti va spune acelasi lucru, si anume sa nu-ti umpli pana la refuz farfuria cu mancare. Creierul tau va reactiona asemenea si va transmite semnale corpului ca trebuie golita. Cel mai bun sfat venit in aceasta directie este sa-ti aranjezi alimentele pe farfurie astfel incat aceasta sa para incarcata si sa le mesteci incet, timp de cel putin 20 de minute. Invata sa savurezi mancarea si sa nu vezi masa ca pe o povara.
Meniul colorat si combinarea alimentelor
Stim deja ca unele combinatii de alimente pot fi adevarate bombe pentru organismul nostru. Fie ca tii sau nu dieta, nu combina amidonul cu proteine, nu bea sucuri acidulate in timpul mesei si renunta la desertul luat imediat dupa ce ai mancat. De asemenea, pastreaza un echilibru intre legume, verdeturi si carne, astfel incat sa mananci cate putin din fiecare la o singura masa. Pe de alta parte, nutritionistii recomanda farfuria colorata, adica straduieste-te ca, la o singura masa, sa ai alimente de toate culorile in farfurie. Acest fapt pastreaza un echilibru al substantelor nutritive in corp.
Bea un pahar cu apa dimineata
Acesta nu este doar un zvon care circula la intamplare, ci este o recomandare a medicilor nutritionisti. Un pahar cu apa baut dimineata pe stomacul gol face minuni in curatarea intestinelor. Poti adauga zeama de la o lamaie pentru un efect mai puternic. Nu uita de hidratarea organismului, nici de cei doi litri de apa care trebuie bauti zilnic.
Micul dejun si cina
Niciodata nu sari peste micul dejun pentru ca, indiferent ce ai manca, nu se depune si, in plus, organismul are cea mai mare nevoie de aceasta masa, fiind principala sursa de energie la inceputul zilei. Pe de alta parte, cina trebuie sa fie saraca si trebuie luata cu trei sau patru ore inainte de a merge la culcare pentru a nu ingreuna digestia si pentru a avea un somn odihnitor.
Text: Madalina Manole