Pantofii sunt cei mai buni prieteni ai femeilor. Le insotesc la serviciu, la cumparaturi, le sunt aproape in cele mai importante momente din viata si nu le lasa la greu decat atunci cand cedeaza flecurile, cand se zgarie sau, in cel mai rau caz, cand se rup. Ne place sa purtam pantofi pentru ca intotdeauna ne intregesc tinuta, ne fac sa parem mai inalte, mai suple, ne scot din impas si uneori devin adevarate opere de arta.
Toata lumea stie ca o pereche de pantofi bine asortati valoreaza mai mult decat toate accesoriile din lume, iar fiecare femeie are dreptul sa poarte pantofi indiferent de model, de brand sau de pret.
Tocuri imbracate
Unele dintre noi rezista tentatiei de a-i cumpara, altele cedeaza la cel mai mic impuls. Pantofii unei femei pot furniza foarte multe informatii despre purtatoarea lor, in functie de culorile pe care le prefera, de forma tocului etc. Impresia conteaza foarte mult, insa femeile isi achizitioneaza pantofi nu de nevoie, ci de placere, pentru ca le place sa bata magazinele in lung si in lat, sa-i aleaga, de obicei, pe cei mai scumpi, pe cei cu imprimeuri colorate si cu tot felul de motive. Daca vom privi cu atentie colectia de pantofi a unei femei, ne vom putea face o idee despre stilul ei de viata.
In the city rush
Aparitia pantofilor cu toc se pare ca a fost atribuita Caterinei de Medici, in anii 1500, care se folosea de ei deoarece era mica de inaltime, alegand atunci o metoda inedita. Si daca la inceput pantofii cu toc erau priviti ca avand o simbolistica sexuala, astazi ei emana eleganta, seriozitate, rafinament, dedicatie, intr-un cuvant… feminitate. Tocul stiletto a fost desenat de catre André Perugia, insa Roger Vivier a fost cel care a reusit sa-l imbunatateasca. Incet-incet, pantofii stiletto au inceput sa cucereasca inimile tuturor femeilor, iar Manolo Blahnik, designerul din serialul “Sex and the City”, a facut ca aceste tocuri sa devina practic un simbol al femeii urbane, independente, care isi traieste viata la maximum si fara niciun fel de regret.
Tendinte, tendinte
De la an la an tendintele se schimba. Vara lui 2012 s-a axat pe culorile tari, electrice, pe tocurile inalte, dar si pe platforme, iar sezonul rece a inceput in forta cu pantofii negri, de piele, cu tinte. De la materiale, culori, design, comoditate si pana la tinuta careia i se asorteaza, pantofii iau o infatisare noua de la sezon la sezon, insa un lucru e cert: noi, femeile, suntem indragostite iremediabil de tocuri. si daca nu stiati, cu doar un an in urma au fost inventati pantofii cu toc reglabil pentru diferite ocazii. Ei vin la pachet cu 5 lungimi diferite de tocuri, de la 4 si pana la 9 cm inaltime, iar tocurile pot fi usor inlocuite fara a afecta mersul. Iubim pantofii pentru ca ne coloreaza tinutele, pentru ca ne fac sa ne simtim feminine, pentru ca ne place sa urmarim moda, pentru ca ne pot transforma zilele urate in unele frumoase, pentru ca pur si simplu nu ne putem imagina lumea fara ei. Sunt pur si simplu geniali, fascinanti…
Text: Ruxandra Raica