L-am cunoscut pe Geo la lectiile de actorie ale minunatului profesor Petrica Gheorghiu. Ne adunam cu totii, dornici sa aflam cate ceva din mirajul scenei, din complexitatea unei meserii atat de grea, ravnita, hulita… de fapt, minunata! Caci meseria de actor este un calvar daca nu ai talent si o binecuvantare. Eram cu totii tineri, dornici de afirmare, dornici sa invatam cat mai mult. Petrica ne descoperea pe fiecare dintre noi, intuind viitorul actor.
Eram captivati de personalitatea marelui nostru profesor si incercam fiecare dintre noi sa-i fim pe plac. Geo era un adolescent plin de talent si de farmec. Era inca elev, dar desi noi eram putin mai mari ca el (un an sau doi), reusea sa ne domine de multe ori. Asta poate si datorita faptului ca, fiind foarte talentat, ne cucerea cu interpretarea poeziilor lui. Inca de la inceput am fost atrasi unul de celalalt si chiar daca eu il indrageam ca pe “un frate mai mic” (cum se intampla mai mereu cu fetele putin mai mari), el era indragostit de mine. Mult mai tarziu, cand peste ani ne aminteam de “iubirea noastra”, mi-a marturisit ca am fost prima lui dragoste. La examen, el mi-a fost partener, dandu-mi replica in piesa “Romeo si Janett” pe care o alesese pentru noi dragul nostru Petrica. Am intrat amandoi cu succes, dar soarta ne-a despartit fiind alesi la clase paralele. Anii de studentie sunt de neuitat la orice facultate, dar mai ales la Teatru! Prietenia noastra a fost de neuitat si ea. Si chiar daca eu aveam destul de multi admiratori, Geo a ramas mereu prietenul meu de suflet. Tin minte ca prin anul trei de facultate am fost solicitati amandoi sa facem un filmulet-reclama, a carui actiune se petrecea la mare, si zilele petrecute impreuna, cu senzatia ca suntem “actori” adevarati jucand amandoi in filme, au ramas vii in inimile noastre mult timp. Apoi, pasii nostri ne-au purtat pe fiecare pe drumul sau. Eu am ramas actrita la Teatrul National, el a plecat o vreme in dulcele targ al IESILOR (actor la Teatrul National din Iasi). Intre timp, fiecare dintre noi s-a casatorit, am avut familia noastra… mai mult sau mai putin fericita, copii mai mult sau mai putin… reusiti, o cariera mai mult sau mai putin stralucita! Toate visurile noastre din adolescenta incepeau sa prinda viata. Auzeam despre succesele noastre de prin ziare si ne bucuram fiecare pentru reusita celuilalt ca si cand eram tot noi, cei doi adolescenti! La un moment dat, a venit si Geo intr-un teatru din Bucuresti si de atunci ne-a fost mai usor sa ne intalnim, de cele mai multe ori pe platourile de la televiziune. Despre viata noastra conjugala nu vorbeam niciodata. Eu, putin jenata de refuzurile mele, el – din vanitate, refuzand sa accepte vreun esec! Si deodata… o veste INGROZITOARE! Geo nu mai este… A TRECUT IN NEFIINTA! A fost ca un fulger! Nu-mi venea sa cred. Abia acum, in linistea noptii, la biroul meu, cu lacrimile pe obraz, incerc sa urmaresc drumul lui, viata care ne-a despartit. Zvonurile sunt naucitoare… Abia acum aflu ca incepuse sa bea. Abia acum aflu ca era nefericit si parasit (avusese 4 casnicii, dar a murit singur). Abea acum realizez cat de egoista am fost atata timp! Am refuzat sa ma interesez de viata lui, nu m-a interesat cum traieste, daca e fericit! Abia acum (asa de tarziu) realizez ca poate prietenul meu, “fratele meu”, avea nevoie de o mana calda de ajutor.
Cezara Dafinescu: Dragul meu prieten, acum cand sufletul tau frumos pleaca sa se odihneasca, sa fie in sfarsit fericit. Te urmaresc cu toata dragostea pe care nu ti-am dat-o aici, pe pamant! Acum stiu ca prietenia adevarata ne ajuta sa trecem peste clipele grele. E refugiul unei inimi obosite, farul care ne lumineaza calea in momentele intunecate ale vietii si daca aici, pe pamant, nu ti-am fost intotdeauna un prieten bun, macar acum gandul meu e alaturi de tine! Cel mai frumos cadou pe care il poti face cuiva este TIMPUL TAU, pentru ca daruiesti o bucata din viata ta pe care nu o vei mai putea lua inapoi niciodata. Iar tu mi-ai daruit mult TIMP! Ca sa fim ingeri, este destul sa iubim!
Indrazneste si tu sa ii scrii Cezarei Dafinescu despre problemele care te preocupa! Are raspunsuri minunate, presarate cu un strop de optimism, zambete sincere si toata bunavointa din lume. O parere obiectiva asupra problemei care te macina, comunicata intr-o maniera remarcabila, de catre un om de o asemenea valoare, te poate scoate din impas. Scrie-ne pe adresa [email protected] si noi vom avea grija sa iti primesti raspunsul de la Cezara Dafinescu. Declarata de-a lungul timpului una dintre cele mai frumoase si mai talentate actrite ale Romaniei, noi adaugam ca este si o femeie de o intelepciune cum rar mai gasesti.