În zilele noastre, rimelul este nelipsit dintre produsele de machiaj ale femeilor. Ba chiar este mai important decât multe alte produse pentru că nimic nu se compară cu o privire pătrunzătoare. Și, până la urmă, privirea este primul element care atrage în fața oricui, dar mai ales a bărbaților.
Îți spunem în acest articol tot ce trebuie să știi despre rimel, cum să-l alegi pe cel care ți se potrivește și, mai ales ce greșeli să eviți atunci când îl folosești pentru ca machiajul tău să nu devină un adevărat fiasco pentru tine.
Istoria rimelului
Importanța rimelului nu este de ieri, de azi, acesta a fost esențial încă din cele mai vechi timpuri iar femeile nu ezitau să-l folosească tocmai pentru că știau despre puterea lui de seducție. Ei bine, s-ar părea, conform informațiilor existente că, o formă de rimel există încă din anul 4000 î.Hr. Descoperirile au arătat că egiptenii foloseau cărbune și minerale pentru a-și colora pleoapele și genele.
Apoi, primul rimel a fost creat pentru impresarul francez, Eugene Rimmel în secolul XIX iar prin
1913 chimistul Terry Williams a creat unul pentru sora sa Mabel și, a și primit numele Maybelline. Rimelul a fost creat din amestec de cărbune cu jeleu de petrol (vaselină), a presat compoziția și a pus-o într-un recipient mic alături de o perie. Maybelline a lansat în 1917 produsul Great Lash în cunoscutul recipient roz cu capac verde, pe care îl găsești și astăzi pe piață.
În 1939 a apărut rimelul rezistent la apă care a fost imediat primit, iar pentru că produsul conținea terebentină, mirosul puternic și problemele de alergii au îngrijorat lumea. În 1960 a fost inventat primul rimel colorat iar în 1988 a apărut prima variantă transparentă.
Astăzi, femeile continuă să folosească produsul perfecționat din mai multe puncte de vedere ca și utilitate și scop, începând de la substanță la model de perie, totul pentru a oferi genelor lungime, volum și intensitate privirii. Imaginează-ți că există produse cu efect de tratament care să încurajeze creșterea genelor. Ce evoluție spectaculoasă a acestui produs! Din fericire, rimelul de astăzi sunt sigure, ba chiar cu ingrediente hrănitoare pentru genele noastre.
Ce tip de rimel ți se potrivește și cum îl alegi?
Pentru că lucrurile au evoluat atât de mult, probabil că ai făcut deja mai multe încercări cu diferite produse iar dacă nu ți-ai găsit rimelul potrivit, iată cum îl poți alege în funcție de culoarea ochilor tăi:
1. Ochii căprui pot purta orice nuanță de rimel
Dar dacă vrei să te bucuri de ochii tăi și, să nu perturbe o culoare neagră de rimel, privirea ta, poți alege unul care oferă volum, dar este transparent. Ochii căprui își schimbă nuanța în funcție de nuanțele dimprejur așa că, atenție și la fardul de ochi.
2. Ochii verzi pot ieși în evidență cu o nuanță brună sau chiar neagră
Ochii verzi sunt de impact de la prima privire, dar dacă vrei un mic contrast, un rimel negru sau de culoare brună va putea face asta. Ține doar cont și de fardul de pleoape pe care îl folosești totul trebuie să se așeze într-o simetrie plăcută.
3. Ochii albaștrii se vor accentua cu un rimel gri
Eventual cu puțin sclipici într-un machiaj de seară și, încearcă să folosești aceeași nuanță și pentru dermatograf. Este la fel de important să păstrezi o asociere.
Diversitatea din zilele noastre îți permite să atingi orice obiectiv îți setezi în privința machiajului ochilor, dar strict în ce privește genele, stabilește clar ce vrei pentru că găsești rimeluri cu periuțe diferite care pot oferi genelor:
- Curbare perfectă,
- Lungime,
- Desime,
- Volum,
- Așezare cu rezistență pentru mai multe ore.
Dincolo de alegerea rimelului potrivit, este la fel de important să eviți anumite greșeli pe care multe femei le fac și, fără să își dea seama, dar dacă le faci, poți strica întregul aspect al genelor și al machiajului ochilor.
Greșeli în aplicarea rimelului
Prima mare greșeală ignorată adesea, este faptul că după aplicarea primului strat de rimel, multe femei nu așteaptă să se usuce pentru ca apoi să aplice al doilea strat. Consecința este că genele vor arăta încărcate de pulbere neagră și este cât se poate de inestetic.
O a doua greșeală este folosirea aceleași nuanțe atât pentru rimel cât și pentru fardul de ochi. Pare o exagerare de culoare și, poate că vei evidenția ochii, dar nu cum ți-ai dori. A treia greșeală pe care multe femei o fac este să uite să-și lumineze partea superioară a ochilor, tocmai acest artificiu face ca ochii să iasă în evidență, prin luminozitate.
Cum aplici corect rimelul?
Sunt câteva reguli principale pe care trebuie să le respecți atunci când aplici rimel și, intuiești, prima este să nu exagerezi cu mai multe straturi. Apoi, acordă atenție la următoare și încearcă:
- Aplicarea rimelului se face de la baza genelor spre vârfuri, mișcarea ar putea fi mai lină dacă genele sunt umede.
- Un plus în efectul de volum îți aduce și dermatograful dacă îl aplici pe pleoapa superioară trasând o linie subțire.
- Corectează mereu orice mici greșeli, mai ales dacă te-ai murdărit cu rimel pe pleoape și, poți folosi un bețișor cu vată pentru urechi ca să nu strici tot ce ai făcut la acel ochi.
Desigur, aplică rimelul cu grijă și, deși nu este obligatoriu să-l aplici și pe genele inferioare, o poți face, dar ai grijă și în privința lor să le încarci.