Fara doar si poate, ochelarii de soare au o tripla intrebuintare: protejeaza ochii de actiunea nociva a razelor ultraviolete, protejeaza pielea din jurul ochilor si o pastreaza tanara si reprezinta un accesoriu deosebit de stil. Este foarte important, inainte de toate, ca ochelarii de soare sa blocheze 99% din ultraviolete. Insa o pereche de ochelari bine aleasa completeaza cu succes lookul. Fie ca te bucuri de vara si iesi la plimbare, fie ca te rasfeti la soare sau conduci automobilul personal, sezonul acesta iti propunem sa porti ochelari de soare inspirati.
Ochelari de soare colorati
Moda ne rezerva foarte multe surprize, insa trebuie sa fim atente la modul in care adoptam tendintele, astfel incat trendurile sa fie in favoarea noastra. Lookul numit Instagram este inspirat din „nebunia social media” si isi are radacinile in mod anilor 1970. Lentilele colorate precum cele roz, inspirate de branduri ca O’Neil sau Ferragamo, dar si ochelarii de soare cu lentile aurii precum cei pe care ii propune brandul Lanvin sunt potriviti pentru vara asta, creand un usor efect sepia. Nu uita de ramele din lemn, dar nici de cele cu imprimeuri.
Ochelarii de soare – o bijuterie
Inspirata de ocean, aceasta tendinta impleteste cu succes nuantele de albastru vibrant si turcoaz. Designerul Scott Harris a reusit sa obtina efectul de lentila plutitoare, utilizand rame minimaliste. Lentilele usor inchise la culoare, nici transparente dar nici opace sunt foarte interesante, o dovada ca moda este surprinzatoare. Poarta o astfel de pereche de ochelari cu jeansi relaxati, tenisi subtiri de panza si un T-shirt cu mesaj.
Fashion si stil… in rama
Lentilele triunghiulare Marni, dar si cele hexagonale ce poarta amprenta Chloe accentueaza formele geometrice. Nu uitam de ramele usor alungite, cu modele, de combinatiile de alb si negru, dar si de cele nude cu negru. Poti adopta o tinuta usor hippie, cu o salopeta de in sau o fusta vaporoasa, din matase, cu o camasa in carouri. Prinde-ti doua codite si nu uita sa zambesti tot timpul.
Fantezie si aventura
Rozurile vibrante si printurile florale sunt mai mult decat un must in ceea ce priveste ochelarii de soare. In plus, ornamentele florale, florile aplicate reprezinta deliciul verii si confera un look exotic. In spiritul modernismului, modelele Alexander McQueen sau Kate Spade si-au impodobit ramele cu paiete si tot felul de pietre. Astfel de modele sunt potrivite pentru a fi purtate in cea de-a doua parte a zilei si in general cu un outfit lejer, insa cu usoare accente de party, precum un sacou auriu sau un tricou cu aplicatii care sa-ti ia ochii.
La final… despre inceputurile ochelarilor de soare
Ochelarii de soare au aparut undeva in secolul al XII-lea, insa erau purtati doar de catre cei bogati cu scopul de a ascunde anumite emotii. Judecatorii chinezi, de exemplu, purtau lentile fumurii de cuart pentru a-si ascunde expresiile ochilor in instanta. Abia in secolul XX ochelarii de soare au inceput sa semene cu ceea ce sunt astazi, sa prinda contur, fiind purtati in cu totul si cu totul alte scopuri.
Text: Ruxandra Raica