Prin natura meseriei, intru in contact permanent cu oameni. Cu oameni extrem de diferiti pe care ii intalnesc in situatii foarte diferite. Si de foarte multe ori oamenii m-au dezamagit, mi-au inselat asteptarile, m-au tradat si m-au ranit profound, dar de tot atatea ori oamenii mi-au dat incredere, m-au facut sa rad, m-au sprijinit si mi-au aratat ca ma iubesc.
Si eu, la randul meu, iubesc oamenii si imi pasa de ei. Incerc sa-i inteleg si sa nu-i judec. Imi face placere sa-i privesc si sa-i descopar asa cum ma descopar pe mine in fiecare dimineata. De cele mai multe ori, imi place sa fiu alaturi de ei si de tot atatea ori ma simt atat de singura in mijlocul lor.
Ii imbrac in lumini calde, in idei indraznete si ganduri frumoase pentru ca mai apoi sa le descopar goliciunea, meschinaria si spoiala stralucitoare. Ii ascult cu gura cascata si ii ignor fara sa clipesc.
Pornesc la drum alaturi de ei cu sufletul pe tava si sfarsesc cu el in fundul pamantului. Imi este teama de ei si de ceea ce sunt in stare sa faca, mizez pe inteligenta lor si pe ceea ce sunt in stare sa faca.
Le dispretuiesc ranjetul si le admir surasul. Le ascult vorbele si le resping urletul. Apreciez mana intinsa si urasc mana care ma indeparteaza. Ma gandesc adesea ca si eu am, in ochii lor, ba sclipiri de tinichea, ba miros de smirna.
Nu-mi plac intotdeauna actiunile si atitudinile lor, iar lor nu le plac actiunile si atitudinile mele. Vorbele lor ma dor uneori si vorbele mele sunt taioase adesea.
Mi-e drag de oameni si lor pare sa le fie drag de mine.
Acestia sunt oamenii si asta sunt eu.
Text: Alina Niculescu