Despre iubire, despartiri si alte fineturi sufletesti, cu Chris Simion

Data publicarii: 7 aprilie 2015

A crescut la Ieud, pe Valea Izei, tinut cu oameni simpli si sinceri. De aici i se trage modul onest de relationare cu cei din jur, neadaptarea la „smecherismul” bucurestean, lumina din privire. Nu iubeste expunerea facila, e vizibila nesiguranta ce o cuprinde cand i se pune in fata o camera de filmat. Este cunoscuta mai mult in lumea culturala, nedorindu-si sa fie „trendsetter” pentru mase. Si-a construit lumea proprie, reusind sa evite mizeria si rautatea inerente reusitei. Reperele biografice sunt impresionante pentru un om de 37 de ani: prima aparitie editoriala la 16 ani, absolventa a doua facultati – teatrologie si regie, membra a Uniunii Scriitorilor, 9 carti publicate, fondator al Companiei de Teatru „D’AYA”, initiatoare a Teatrului Undercloud, regizor a zeci de piese, jucate in teatre independente si de stat etc. Daca vreti sa aflati cine este omul din spatele reusitelor, trebuie, musai, s-o cititi. Ca sa va conving, am ales cateva citate din volumul „Ce ne spunem cand nu ne vorbim”, pe care am rugat-o sa le comenteze. „40 de zile” si „Ce ne spunem cand nu ne vorbim”, cele mai recente carti ale ei, pot fi cumparate din orice librarie serioasa. Cititi! Va veti descoperi dureroase limitari interioare si un posibil drum catre intelegerea (sau nu!) a celuilalt!

Tonica: „E suficienta o singura privire ca sa stii ca un om ti-e predestinat”. Este predestinarea reciproca?

Chris Simion: Daca acea privire ajunge in adancul inimii si atinge radacina sufletului, este suficienta o singura privire. De ce-ar mai fi necesare celelalte? Reciprocitatea nu este ceva controlabil. Destinul e destin. Daca ceea ce ti se intampla coincide cu ceea ce i se intampla celuilalt, inseamna doar ca e necesar si trebuie sa se intample. Cautam logica acolo unde ea nu exista si incercam sa rezolvam cu ratiunea ceea ce ar trebui sa traim cu inima.

Tonica: „Oamenii care nu-si gasesc jumatatea vietuiesc ca niste muribunzi si inviaza doar atunci cand se intregesc”. Cum ne traim ratarea de a descoperi un „strain” langa noi, dupa ani sau decenii impreuna?

Chris: Cei de langa noi nu au fost altfel decat ii descoperim. Ei sunt cum sunt. Noi nu i-am vazut. Nu inteleg oamenii care dau vina pe ceilalti atat timp cat in fiecare exista optiunea de a vedea sau de a nu vedea realitatea. Daca-ti deschizi inima atent si esti dispus sa vezi, vezi. Dar trebuie sa vrei asta si sa iti asumi ca nu intotdeauna ce vezi coincide cu ceea ce ai vrea sa vezi. Traim ce avem nevoie sa traim si schimbarile esentiale din viata noastra se produc din interior, nu determinate de o cauza exterioara. Ne mintim si mintim pentru ca avem nevoie de psihotrope, de tranchilizante. Curatenia este simpla. Ca sa o traiesti, trebuie mai intai sa iti consumi pana la ultima picatura mocirla. Ca sa ajungi sa ai nevoie de adevar, trebuie sa fii sufocat de minciuna.

Tonica: „Nepasarea e arma cu care ucizi sigur. Usor, usor, pina intr-o zi cind se termina. Si cind iti vei scoate dopul din ureche, va fi prea tirziu”. Este intotdeauna „prea tarziu”?

Chris: Intr-o singura situatie este „prea tarziu”. Atunci cand nu iti mai este necesar. Viata nu se imparte in experiente bune sau rele. Experientele sunt doar experiente. Cand batem pasul pe loc si nu mai simtim ca printr-o experienta evoluam… e prea tarziu. Sansele se dau atat timp cat ai ceva de cautat, cand inca nu ai certitudinea sfarsitului. Nu am dat niciodata sansa celuilalt atunci cand am dat. Mi-am dat mie, in primul rand, sansa. Trebuie sa fii onest cu tine. Atat. Daca o relatie nu s-a inchis in suflet, te urmareste toata existenta, o tarasti dupa tine si nu poti trai liber.

Tonica: „De cele mai multe ori, ceea ce ti se intimpla este pentru ca lasi sa ti se intimple si nu ai cum sa te plangi atita timp cit tu consimti la devenirea ta”. Suna ca un verdict, nu sta in natura noastra sa „lasam sa ni se intample”?

Chris: Exact. Este propria noastra alegere. Si atunci trebuie sa ne-o asumam. Nu sa i-o punem in carca celuilalt. Daca-mi este rau, imi este pentru ca aleg sa imi fie rau, nu pentru ca celalalt imi face rau. Nimeni nu poate sa imi faca rau fara sa ii permit asta. La fel si cu celelalte situatii: bine, frumos etc.

Tonica: „Cand doi oameni nu se mai inteleg, trebuie doar sa accepte ca sunt intr-o relatie nepotrivita”. Reprezinta o „relatie nepotrivita” condamnarea definitiva catre despartire?

Chris: Depinde ce vrei sa traiesti. Daca vrei sa-ti traversezi experienta ca o nuca in perete, o vei face. El va asculta manele si tu, Bach. Nu stiu pe ce mediana s-ar produce intalnirea. Despartirea dintre doi oameni nu este ceva negativ. Dimpotriva. Este eliberarea de ceea ce s-a terminat, de ceea ce ai consumat, pentru a permite sa se nasca ceva nou. Nu poti merge inainte uitandu-te inapoi. Nu cred ca omul poate sa mearga pe drumul spre frumos, spre iubire, fiind constrans. Cred ca poate face asta numai in libertate, numai asa poate sa fie optiunea lui, asumarea lui.