Umor cat cuprinde in versuri si imagine, culoare, un pic de spirit latino si Columbia adusa in Romania printr-o poveste amuzanta. Asa arata „Despablito”, noua piesa si noul videoclip ale Deliei, in colaborare cu Grasu XXL. Cameleonica, nonconformista si cu multe idei inedite, Delia isi surprinde din nou fanii cu o ipostaza complet neasteptata.
Tinutele si mai ales accesoriile Deliei vin ca o completare a personajului interpretat de ea, intr-o poveste in care Grasu XXL a impartasit viziunea si ideile artistei. „Mi-a trimis Delia demo-ul piesei, eu eram spre bazinul de inot, am ascultat piesa in masina si mi s-a parut turbo! Cat am inotat eu pe-acolo, ma tot gandeam cum sa <o dau> si cand am ajuns la studio <am dat-o> in 10 minute. I-am trimis-o inapoi cu strofa cu tot, iar ea mi-a zis ca filmam sambata…Era joi… Am filmat luni! Na, ea e Delia si e superba!”.
Si pentru Delia inspiratia a venit tot la piscina: „Intamplarea face ca aveam acest instrumental de cateva luni si nu stiu de unde si cum a venit inspiratia pentru acest „Despablito”. Dar tot la piscina eram cand am scris versurile. Apa are un efect benefic. Ati vrut „Despacito”, luati si „Despablito”!, le transmite Delia fanilor.
Tanarul inflacarat care danseaza pe mese in videoclip este nimeni altul decat Vlad Dragulin, interpretul lui Malone in serialul „Baieti de oras” si co-prezentator, alaturi de Mihai Bendeac, in noul sezon al emisiunii „X Factor”, la Antena 1. Provocarea venita din partea Deliei i-a adus acestuia o premiera, „Despablito” fiind primul videoclip in care joaca. „Spre rusinea mea, am 27 de ani si asta a fost prima mea experienta in ceea ce priveste videoclipurile. <Prima data nu se uita niciodata> – se spune – si ma bucur ca s-a intamplat in aceste conditii. M-am simtit dorit…”, a spus si Vlad, care s-a distrat copios la filmari.
Piesa este compusa de Delia, Grasu XXL, productie Alex Cotoi, videoclipul este realizat de NGM – Bogdan Paun si Alex Muresan, productie Loops Production, make-up – Ema Uta, hair -Alex Sarghe, iar styling este realizat chiar de Delia. Artista isi compune in mod frecvent piesele, printre cele mai cunoscute single-uri care ii poarta smenatura numarandu-se „Fata lu’ tata”, „Verde imparat”, „Du-te-ma”, „Ramai cu bine”, „Parfum de fericire”, „Ce are ea”, „Cine m-a facut om mare” si multe altele, piese pentru care Delia canta de multe ori la instrumente – pian si flaut.
De asemenea, Delia este jurat la „X Factor” si „iUmor”. De curand, artista a cantat la PRO FM On Top, pe scena amenajata pe Casa Poporului, acolo unde a sustinut un concert live alaturi de invitatii ei, artistii Global Records: ANTONIA, Irina Rimes, Killa Fonic, The Motans, Nicoleta Nuca, Vanotek, Alex Velea, Adda, Mira, Mark Stam, Lino Golden.
Text: Iulia Mirica