Mai multe femei care sufereau de la depresie moderata pana la severa au raportat o imbunatatire substantiala a starii lor dupa ce au tratat deficitul de vitamina D, potrivit unei noi descoperiri. “Vitamina D ar putea avea un efect inca nedovedit asupra starii de spirit, iar lipsa ei poate exacerba depresia. Daca aceasta asociere va fi confirmata, modul in care se trateaza depresia ar putea fi imbunatatit”, a declarat Sonal Pathack, endocrinolog la Centrul Medical Bayhealth din Dover.
Femeile din studiu aveau varste cuprinse intre 42 si 66 de ani, diagnosticate anterior ca suferind de o tulburare depresiva majora, numita si depresie clinica, si s-au aflat sub medicatie. Ele au fost tratate, de asemenea, de diabet de tip 2 sau hipotiroidism si prezentau un aport redus de vitamina D.
Timp de 12 saptamani, tratamentul pe cale orala cu vitamina D a reglat nivelul acestei vitamine in organism, iar dupa tratament, femeile au raportat o imbunatatire semnificativa in ceea ce priveste depresia. Aceste descoperiri vor fi prezentate in cadrul celei de-a 94-a Intalniri Anuale a Societatii de Endocrinologie din Houston, Statele Unite ale Americii.
Text: Ruxandra Raica