Intr-o societate in care toate femeile isi doresc sa devina mirese, dar nu toate reusesc, este foarte greu sa asisti la fericirea altora. Mai greu este sa vezi cum cele din jurul tau au ceea ce tu iti doresti cu orice pret, desi crezi ca tu ai merita mai mult decat ele. Dar intemeierea unei familii nu vine intotdeauna cu instructiuni de utilizare si tocmai de aceea tindem sa nu obtinem ceea ce ne dorim.
Daca inca nu ai fost ceruta in casatorie de partenerul de viata inseamna ca acesta are anumite indoieli privind convietuirea voastra pentru tot restul vietii. Afla de ce inca nu a luat decizia cea mare si vezi cum poti schimba situatia in favoarea ta.
Impusivitatea distruge cele mai stabile cupluri
Tu probabil ca nu-ti dai seama, dar s-ar putea sa fii o persoana furioasa care isi alunga potentialii admiratori. Furia erodeaza relatiile, pentru ca se afla adanc in sufletul tau iar reactiile pe care le ai iti pot si ii pot afecta capacitatea de a iubi. Barbatilor nu le plac femeile furioase si prefera sa se casatoreasca cu o femeie care este intelegatoare, calma si, cel mai important, care ii respecta. Stiu ca suna nedrept sa te “obligi” sa te conformezi acestor standarde, dar sa fim serioase: vrei sau nu sa fii mireasa?
Perfectionismul dus la extrem
Cele mai multe femei au o lista cu trasaturile fizice si de caracter pe care ne dorim ca partenerul nostru sa le posede. Avem o idee despre cum trebuie sa arate Mr. Right, ce profesie sa aiba, ce stil vestimentar sa poarte si lista poate continua. Este nevoie de timp, dar trebuie sa intelegem ca perfectiunea este de neatins. Daca esti in cautarea unui sot, factorii complecsi, cum ar fi caracterul si maturitatea, ar trebui sa fie pe partea de sus a listei. Acesti factori externi, banii, aspectul, prestigiul, pot disparea la un moment dat si vei ramane dezamagita ca te-ai increzut intr-o iluzie. Prin urmare, rupe lista in care barbatul perfect pentru tine trebuie sa atinga standardele pe care le ai tu si incepe una noua, in care sa enumeri trasaturile de caracter pe care ar trebui sa le aiba, printre care sa te respecte si sa te iubeasca neconditionat. Aceasta este cea mai mare avere pe care o poti avea!
Egoismul nu se poarta in 2
Dictionarul explicativ al limbii romane defineste egoismul ca fiind “o atitudine de exagerata preocupare pentru interesele personale si de nesocotire a intereselor altora”. Nu stiu daca ai aflat, dar o casatorie se face in doi, treburile se fac in doi, totul se traieste in doi. Nu mai esti singura ca sa faci doar ce vrei fara sa ceri parerea celui de langa tine. Casatoria este un parteneriat in care ambele parti dau si iau, asa ca trebuie sa renunti sa te gandesti numai la tine. O sotie buna nu este egoista si isi va sprijini sotul atat in vremurile bune, cat si in cele rele.
Minciuna are picioare scurte
Are onestitatea un loc important in relatia ta? Raspunsul este da si conteaza foarte mult. Daca un om nu poate avea incredere in tine, el nu te poate plasa ca fiind numarul unu in viata lui. Daca minti fara sa ai un motiv bine intemeiat, atunci aceste mici minciuni iti vor distruge treptat relatia. Fii sincera in toate situatiile si asuma-ti responsabilitatea chiar daca stii ca ceea ce ai facut il va supara. Zicala “minciuna are picioare scurte” este una cat se poate de reala si nu trebuie sa uiti acest lucru. Daca stai o clipa si te uiti inapoi in trecut, vei observa de ce celelalte relatii au esuat. Incearca sa nu uiti greselile facute si, cel mai important, incearca sa nu le mai repeti pe viitor.
Text: Andreea Popescu