În urma unui sondaj privind măsurile de sănătate, doar 28% dintre oameni declară că folosesc ața dentară de cel puțin cinci ori pe săptămână. Nu este suficient să îți cureți dantura doar cu periuța de dinți. În acest mod doar 40% din suprafața dentară este curățată, iar resturi de mâncare minuscule rămân între dinți și la nivelul gingiilor. Și așa apar cele mai des întâlnite probleme de sănătate orală. De aceea este necesar să folosim și ața dentară de fiecare dată când ne curățăm dinții.
Se acumulează plăca bacteriană
Cu toții am auzit despre placa bacteriană – acel film pe care îl poți simți acumulându-se pe dinți. Scopul principal al folosirii aței dentare este îndepărtarea plăcii din locurile greu accesibile unde periuța dentară nu pătrunde. Placa găzduiește milioane de bacterii și, atunci când nu este îndepărtată în mod regulat prin periaj și ață dentară, provoacă apariția leziunilor carioase și boli ale gingiilor.
Placa se poate acumula pe suprafețele dinților, de-a lungul șanțului gingival și între dinți. Periajul poate ajuta la îndepărtarea plăcii de pe suprafețe dentare orale și vestibulare și din șanțul gingival atunci când este executat corect. Însă periuța de dinți nu poate pătrunde între dinți. Aici intervine ața dentară. Ața dentară curăță placa dintre dinți, făcându-l un pas de o importanță vitală în menținerea unei cavități orale sănătoase în general.
Cât de des ar trebui să folosesc ața dentară?
În general, ar trebui să folosiți ața dentară cel puțin o dată pe zi, mai ales înainte de culcare. Cu toate acestea, dacă mâncați frecvent pe tot parcursul zilei, folosirea aței dentare după gustări vă va reduce foarte mult șansele de apariție a cariilor.
Pentru a vă asigura că nu uitați, încercați să folosiți ața dentară ca parte a rutinei de dimineață și de seară. Acest lucru va ajuta să devină un obicei și, de asemenea, să reducă acumularea plăcii bacteriene pe suprafețele dentare.
Cariile dentare
Problema cu bacteriile si resturile alimentare rămase între dinți și subgingival este că acestea duc la apariția leziunilor carioase. Această carie dentară este greu accesibilă și este puțin probabil să simțiți durere în fazele incipiente, durerea apărând când acestea devin mai profunde. Pentru a detecta cariile între spațiile dinților sunt necesare examene complementare, spun specialiștii.
Apariția gingivitei
Dacă gingiile sângerează când periați sau atunci când folosiți ața dentară, indicat este sa stabiliți o vizită la medicul dentist. Gingiile sănătoase nu ar trebui să sângereze și, în cazul în care acest lucru se întâmplă, este extrem de probabil să suferiți de o gingivită cronică de cauza microbiană. Dacă nu este controlată, această afecțiune determină apariția unei forme incipiente de boală parodontală.
Cristina Dudău
Foto Shutterstock