Cum va arăta moda primăverii 2021

 

Au existat plângeri cu privire la colecțiile din primăvara anului 2021. Împătimiții modei au avut discuții pe diferite grupuri și chiar postări acide pe Twitter spunând că spectacolele digitale nu sunt la fel ca cele face-to-face.

Acesta este un mod de a privi situația actuală din lume, dar există un avantaj palpitant în acest sezon fragmentat: experimentăm ceva nou, de fapt. Într-o industrie în care pasiunea, tradiția, moștenirea sunt atât de importante, faptul că s-a trecut atât de rapid la digitalizarea show-urilor de modă, poate i-a dezamăgit pe mulți. Însă nu este interesant să simți că după sezoane de discuții, suntem în sfârșit lângă o schimbare reală, tangibilă? Această schimbare va lua, sperăm, multe forme dincolo de o săptămână de modă digi-fizică, dar cu toatea acestea,  sezonul de spectacole din această toamnă, a fost un început bun pentru această nouă eră a defilărilor pe podium.



Pantalonii sunt la putere

A petrece 8 ore pe zi într-un apel Zoom necesită mult mai mult decât doar un top elegant. Un scaun confortabil este un loc bun pentru a începe, dar extrem de necesari sunt pantalonii ușor de purtat, care permit o gamă largă de mișcări. Pantalonii supradimensionați de la Louis Vuitton, The Row și Stella McCartney sunt doar una dintre soluții pentru o viață sedentară – și una activă, combinate. Cu un factor de swoosh maxim, acești pantaloni aduc revigorarea modei din anii ”80, garantând că oriunde te plimbi – prin cartier sau pur și simplu de din bucătărie în dormitor – arăți chic și elegant.

Costume stilizate

La unul dintre cele mai așteptate debuturi ale sezonului, Miuccia Prada și Raf Simons au vorbit despre crearea unui nou costum. Costumele lor, „o căsătorie” a siluetelor fustei iconice de la Prada și a tendințelor grafice ale lui Simons, sunt stilul potrivit pentru o primăvară stilish.

Umeri supradimensionați

Umerii de dimensiuni mari, pe scaouri, nu sunt unt trend nou, dar nici nu va dispărea prea curând. Balmain și Balenciaga au prezentat cele mai dramatice versiuni, în timp ce Maison Margiela și Richard Malone oferă preluări mai fine asupra siluetei perfecte.

Tunicile

Tunicile lungi care curg pe corp sunt itemul care predominantă în sezonul următor. Tunica a fost văzută la Fendi, Jil Sander, Thom Browne și multe altele. Are sens: o tunică drapată oferă multă ușurință în mișcare, dar fără să pierzi din eleganță. În plus, seturile asortate precum topul și pantalonii de la Marina Moscone sunt o alternativă mult mai confortabilă.

Texturi și imprimeuri

Pe lângă imprimeurile exuberante, acest sezon a introdus și texturi expresive. Cele mai îndrăznețe, cum ar fi pliurile lui Versace sau cutele lui Coperni, ar putea fi frumoase chiar și la o ședință pe Zoom, dar numeroasele țesături și tehnici meșteșugite văzute la Kenneth Ize, Kiko Kostadinov și Nanushka sunt de fapt concepute pentru plăcerea purtătorului, nu a privitorului. A face ceva frumos pentru sine este răsfățul suprem.

Text: Iulia Mirică

Sursă: Vogue.com