Cum sa vindeci dependenta de tehnologie

decupat_principala (restul galerie)In limba engleza i se spune „digital detox”, iar in limba romana este vorba despre cum am putea sa renuntam macar din cand in cand la utilizarea tehnologiei care ne-a acaparat, sa inspiram si sa expiram de cateva ori fara a verifica ultimele noutati de pe Facebook, fara a trimite sms-uri sau fara a vorbi la telefon. Dependenta de tehnologie e „boala grea”. Cum iti poti da seama? Daca atunci cand, in urma unei pene de curent, principala ta grija este aceea de a verifica bateria smartphone-ului, tabletei sau laptopului… atunci clar faci parte din cei dependenti.



Simptomele dependentei de tehnologie

Aceasta dependenta nu este inca recunoscuta ca fiind o boala, insa se vorbeste foarte mult despre ea. Simptomele pot fi variate, dar, in general, se identifica prin folosirea neincetata a smartphone-ului, a internetului si retelelor de socializare. Verificarea insistenta a mesajelor transmise de catre diferite aplicatii si update-ul frecvent al statusului, precum si incarcarea selfie-urilor sunt dovezi legate de aceasta dependenta si pot conduce la aparitia insomniilor, depresiei si a izolarii sociale. Un studiu realizat in luna noiembrie a anului 2012 de catre expertii de la London School of Economics, Marea Britanie, printre tinerii din Europa a utilizat termenul „excesiv” pentru a descrie tipare repetitive, compulsive si necontrolate ale utilizarii tehnologiei si a dezvaluit ca tinerii care petreceau foarte mult timp pe internet aveau rezultate scolare slabe si nu dadeau randament.

Esti mereu conectat

Ti s-a intamplat sa-ti reprosezi in sinea ta ca nu te-ai mai vazut cu prietenii si familia din cauza faptului ca petreci foarte mult timp pe internet? Te simti plictisit atunci cand nu ai smartphone-ul sau tableta la indemana sau nu esti in fata unui laptop? In zilele noastre, se intampla frecvent sa fim in compania unor oameni, dar sa ne dorim foarte mult sa-i verificam pe ceilalti. Apoi ducem pe umeri zi de zi acea stare de anxietate care ne apasa cand plecam de la birou, dar care ne indeamna sa ne verificam e-mailul… aproape ca traim cu totul intr-o lume virtuala. Ma intreb cum se gaseau oamenii prin anii 1980! Chiar si atunci cand nu au telefonul in buzunar, multi oameni au impresia ca ceva vibreaza, iar altii ii aud soneria in vis. In timp ce multitaskingul ne permite sa rezolvam mai multe lucruri in acelasi timp, atunci cand „isi baga coada” tehnologia, creierul devine suprastimulat. In momentul in care este surescitat, incearca sa se asigure ca nu i-a scapat nimic, astfel incat nu se mai poate odihni deloc.

Exista si leac pentru asta

Daca te confrunti cu simptomele mai sus mentionate, daca smartphone-ul a pus deja stapanire pe creierul tau, atunci iata ce ai de facut. In primul rand, trebuie sa-ti calmezi creierul. Iesi, plimba-te in natura, mergi la un picnic, plimba-te cu bicicleta, fa sport. Ai nevoie doar de 10-15 minute pentru a-ti reseta creierul si a te decupla. Comunica cu o persoana care iti este apropiata, dar fa-o fata in fata si ai grija ca aceasta conversatie sa aiba un tonus pozitiv. Trebuie sa intelegi si sa identifici ceea ce este eficient pentru tine. In loc sa iei o pauza de la tehnologie, lasa tehnologia sa fie pauza. De exemplu, studentilor li se pot acorda, in timpul orelor, cateva minute pentru a-si verifica telefoanele, iar aceeasi tactica se poate aplica si in cadrul sedintelor, astfel incat participantii sa nu se teama ca le va scapa ceva in toata aceasta perioada. Incearca sa te deconectezi incet-incet. In timpul serviciului, verifica telefonul o data la o ora, nu mai des. Apoi treci de la o ora la doua ore. In vacante si in weekenduri, incearca, pe cat posibil, sa te deconectezi si sa renunti la obsesia de a-ti da check-in-uri. Discuta si cu psihologul despre aceasta problema, dar, mai presus de toate, foarte importanta este vointa. Succes!

Text: Ruxandra Dumitrescu