Un job la domiciliu pare a fi o idee stralucita, cu conditia sa te si descurci. Sa fim serioase, cine are pofta de munca atunci cand sta acasa? Eu, una, nu :).
Daca totusi faci parte dintre persoanele care isi desfasoara activitatea la domiciliu, trebuie neaparat sa citesti randurile de mai jos. In momentul in care te decizi sa lucrezi la domiciliu, ai nevoie de un oarecare autocontrol ca sa incepi sa te organizezi, sa te disciplinezi de unul singur.
Chiar daca iti place sa lucrezi la domiciliu, este necesar sa setezi anumite limite foarte clare intre viata profesionala si viata de familie.
- Spatiul in care lucrezi este cel mai important
Este foarte usor sa cazi in capcanele si tentatiile pe care ti le ofera casa ta. Tv-ul acela parca trebuie pornit, frigiderul parca nu a mai fost deschis de mult, parca ai avea pofta sa gatesti, iar de patul acela pufos nici nu mai are rost sa vorbim. Tocmai de aceea, pentru ca exista atat de multe tentatii care sa te opreasca din munca, cel mai indicat este sa iti organizezi un spatiu destinat numai si numai lucrului. Daca ai o camera in apartament pe care nimeni nu o foloseste, atunci problema este pe jumatate rezolvata. Tot ce trebuie sa faci este sa iti amenajezi camera asa incat aceasta sa fie special creata pentru a lucra. Un birou pozitionat spre fereastra, o veioza mare, niste flori si cateva tablouri pot face camera mai frumoasa. Un alt lucru ce trebuie luat in considerare este separarea lucrurilor casnice de cele legate de munca. Intra in camera de munca si iesi de acolo dupa ce ti-ai terminat programul. Nu trisa! Sa spunem, de exemplu, ca ti-ai facut un program, prin urmare respecta-l cu sfintenie.
- Respecta-ti programul stabilit
Dat fiind ca lucrezi de acasa, acest lucru iti ofera posibilitatea de a lua pauza oricand doresti. In felul acesta, nu faci decat sa amani lucrurile pe mai tarziu. Realizeaza-ti un program cu ce ai de facut in ziua respectiva si respecta-l. Programeaza-ti si o pauza de 30 de minute, la pranz, de preferat, si dupa aceea revin-o la munca. Mai presus de toate, stabileste-ti obiectivele si nu termina ziua fara sa le fi realizat.
- Vestimentatie adecvata
Faptul ca lucrezi de acasa nu iti da dreptul de a sta toata ziua in pijamale. Chiar daca lucrezi de acasa, trebuie sa te porti ca si cum ai lucra la birou. Prin urmare, dimineata cand te trezesti, fa-ti intregul ritual de infrumusetare de dimineata. Imbraca-te frumos chiar daca lucrezi in casa. Atunci cand te simti ca un profesionist, lucrezi ca unul.
Text: Andreea Popescu