Poate exista prietenie intre doi oameni care au fost candva impreuna? Cum treci de la o relatie romantica la una de amicitie? Este preferabila o prelungire a relatiei in acest fel unei despartiri definitive? Sunt cateva dintre dilemele cu care ne confruntam in pragul unei separari de partenerul de viata…
Unul dintre cliseele legate de despartire ar putea fi rezumat in sintagma „Adio, dar raman cu tine”, adica un fel de „Vreau sa ne despartim, dar putem sa ramanem prieteni”. De ce ajungem sa spunem acest lucru? Pentru ca asa ne gandim ca am putea repara putin din raul pe care i-l pricinuim celuilalt abandonandu-l, pentru ca noi insine nu putem renunta total la relatie, desi ne dorim despartirea, pentru ca vrem sa-l mai tinem pe celalalt legat de noi in continuare sau pur si simplu pentru ca a fost mai degraba un prieten minunat decat un iubit potrivit.
Despartiti, dar impreuna
Indiferent care este motivul pentru care iti doresti sa ramai prietena cu fostul tau iubit, trebuie sa tii cont de cateva lucruri daca vrei sa il pastrezi in viata ta sub aceasta forma. Nu o sa vorbesc aici despre trucuri de genul: „alege un loc frumos si spune ca tu esti singura vinovata” – acestea nu dau rezultate decat cel mult in adolescenta. Intre doi oameni maturi si inteligenti in situatia de a se desparti, nu este loc de astfel de „joculete”.
Mai intai intreaba-te de ce vrei cu adevarat sa te desparti de partenerul tau. In conditiile in care inca ti-l mai doresti in viata ta, s-ar putea ca hotararea ta sa nu fie nici foarte ferma, nici pe deplin intemeiata. Fii sincera cu tine si cu el, nu incerca sa-l „imbrobodesti” cu tot felul de scuze false. Spune-i adevarul, spune-i exact ce te-a facut sa iti doresti despartirea si incearca sa vorbesti cu el despre asta, sa afli care sunt si sentimentele sale.
Pe drumul de la dragoste la prietenie
Apoi, tine cont ca despartirea trebuie sa fie fara jigniri si certuri, pentru ca altfel ar fi destul de dificil sa ramaneti prieteni. Pentru a putea continua cu o relatie de amicitie, este esential sa va purtati in continuare frumos unul cu altul, nu sa va invinuiti reciproc sau sa va insultati. De asemenea, tine cont ca, daca motivul ruperii relatiei voastre a fost faptul ca te-ai indragostit de alta persoana, este foarte posibil ca el sa se simta tradat si inlocuit si sa nu mai vrea sa ramaneti prieteni. In acest caz, trebuie sa-l intelegi, pentru ca nu ar fi prea placut pentru el sa te vada langa altcineva cand si-ar dori sa fi ramas cu el.
Exprima-ti dorinta de a ramane prietena cu el si spune-i care sunt motivele pentru care iti doresti acest lucru. Bineinteles, partenerul tau va avea la randul sau o parere despre asta. Asculta-i argumentele si vezi daca si el isi doreste acelasi lucru. Daca se simte ranit si este suparat pe tine, este probabil sa nu fie de acord cu propunerea ta, asa ca da-i timp sa isi puna in ordine gandurile, sa se linisteasca si este posibil ca apoi sa fie el cel care va face pasul catre reluarea legaturii cu tine. Spune-i ca vei fi acolo pentru el daca se hotaraste sa te vada sau sa vorbeasca cu tine.
Exista prietenie adevarata dupa ce relatia s-a rupt?
Pentru ca doi oameni care au fost impreuna sa poata ramane prieteni, este important sa fie sinceri si deschisi unul cu altul, sa aiba o comunicare buna, sa inteleaga motivele despartirii si sa le accepte. Mai mult decat atat, amandoi trebuie sa fi abandonat ideea de a mai avea o relatie de dragoste unul cu celalalt. Pentru ca, daca unul isi doreste relatia in continuare si celalalt nu, automat apar frustrari si neintelegeri. Este dificil sa fii prietena cu cineva care inca spera sa te recucereasca si in acest timp tu sa ii povestesti cat de tare te-ai indragostit de altcineva. De multe ori, pentru a putea ramane prietena cu fostul partener, trebuie sa treaca un timp de la terminarea relatiei, timp in care sentimentele sa se clarifice, vietile voastre sa se linisteasca si in care sa lasati la o parte nemultumirile pe care le-ati avut unul fata de celalalt si toate tensiunile si anxietatile provocate de terminarea relatiei.
Totusi, trebuie sa tinem cont ca este greu sa ai o relatie foarte apropiata si pur prieteneasca cu cineva care ti-a fost candva iubit. Puteti sa va sunati din cand in cand, sa va mai vedeti, dar sa ramaneti cei mai buni prieteni este dificil. Pentru ca relatiile intre oameni sunt delicate, mai ales intre doua persoane care au format candva un cuplu. Chiar daca amandoi si-au dorit despartirea, tot exista tentatia de a se compara cu actualul partener al fostului/fostei iubit/e si se pastreaza un fel de gelozie, chiar si inconstienta. Este important sa recunoastem fata de noi acest lucru, sa admitem atunci cand ne deranjeaza ca celalalt si-a refacut viata cu altcineva, pentru ca este ceva firesc, face parte din natura umana.
Se spune ca de la dragoste la ura nu este decat un pas, dar de la o relatie de dragoste la una de prietenie stransa sunt cu siguranta mai multi pasi si ceva mai anevoiosi… Asa ca, inainte de orice, gandeste-te cat de buni prieteni vrei sa ramaneti dupa separare.
Text: Bianca Badescu