Atunci când vrem o schimbare de look și ne dorim să purtăm o anumită culoare în păr, trebuie să luăm în calcul mai mulți factori. Nu oricărei femei îi va sta bine vopsită blondă sau brunetă, și asta din cauza faptului că nuanța părului trebuie să se „asorteze” cu nuanța și chiar textura pielii, culoarea ochilor și… vârsta.
Pentru o culoare uniformă, farmaciștii Catena recomandă vopseaua de păr Color&Soin care este ușor de aplicat și protejează firul de par în profunzime. Disponibilă într-o gamă variată de nuanțe, vopseaua Color&Soin asigură o colorare de durată, acoperind 100% firele albe încă de la prima aplicare!
Atenție la vârstă!
Culorile stridente se pot purta cu încredere până la cel mult 35-40 de ani, deoarece acestea scot în evidență defectele tenului și accentuează ridurile fine. În plus, o culoare țipătoare la o vârstă înaintată s-ar putea să te ducă în extreme și să cazi în penibil. De asemenea, un blond prea deschis și un negru prea intens devin ridicole după o anumită vârstă. Totodată, culoarea naturală a părului are un cuvânt important de spus în alegerea vopselei. Ideal ar fi să optăm pentru o culoare de păr cu cel mult două tonuri mai închisă sau mai deschisă decât cea naturală.
Tenul în nuanțe calde
O nuanță caldă a tenului se traduce printr-o piele roz, galbenă sau ușor aurie. Persoanele cu astfel de ten au, de obicei, și ochii deschiși la culoare − verzi, albaștri sau căprui-deschis − și culoarea naturală a părului este în zona nuanțelor de blond spre șaten deschis, chiar și roșcat, iar în acest ultim caz, tenul este caracterizat, de obicei, de pistrui. Ei bine, acestor tipologii nu li se vor potrivi niciodată culorile închise ale părului, cu atât mai mult dacă vorbim de negru. Explicația este clară: tenul va capătă o tentă palidă și bolnăvicioasă, iar pistruii vor fi mult accentuați și în total dezacord cu nuanță părului. Optați pentru toate nuanțele de blond existente, castaniu, șaten sau roșcat, însă nu în tonuri foarte închise.
Tenul în nuanțe reci
Un ten în nuanțe reci este caracterizat de o piele rozalie cu irizații albastre, măslinie sau cu tentă închisă. Posesoarele au, de cele mai multe ori, ochii căprui închis, albastru închis sau negri, iar culoarea naturală a părului este șaten închis sau negru. Cu siguranță, aceste trăsături nu vor fuziona niciodată cu un blond foarte deschis sau cu un roșcat strident. Dacă vreți să vă deschideți părul, optați pentru un blond platinat, cenușiu sau nisipiu. De asemenea, purtați cu încredere negrul intens și toate culorile închise, de la ciocolatiu la burgund.
Farmaciştii Catena recomandă Şampoanele Bioclin,formulate cu ingrediente blânde care acţionează eficient împotriva mătreţii grase şi uscate, curăţă delicat scalpul şi părul.
Vopseaua potrivită intensifica privirea
În primul rând, tenul dictează vopseaua potrivită pentru părul tău, însă, în funcție de culoarea ochilor, va puteți juca cu nuanțele, astfel încât să obțineți o privire mult mai intensă. Țineți cont că ochii verzi vor fi foarte bine puși în evidență de nuanțele de roșcat, iar ochii albaștri devin mai profunzi dacă se alege orice nuanță de vopsea închisă. Persoanele care au cearcăne ar trebui să evite culorile închise la par deoarece acestea le vor pune și mai mult în evidență.