De multi ani se vorbea de efectele pe care poluare si incalzirea globala le vor avea asupra climei. Dar abia in ultimul timp, de cand am inceput sa ne confruntam cu diferente mari de temperatura de la o zi la alta, cu fenomene meteorologice neobisnuite, de la valuri de caldura extrema, la ierni neobisnuit de geroase, la inundatii si incendii, am inceput sa le luam in seama. Problema este ca aceste schimbari, din ce in ce mai rapide si mai frecvente, au impact negativ nu doar asupra mediului, ci si asupra starii noastre de sanatate.
De la migrene la depresie
Oamenii sunt cei care au contribuit la aceste schimbari climatice si tot oamenii sunt cei care au acum de suferit de pe urma lor. Pe langa pierderile materiale pe care ni le aduce aceasta instabilitate a vremii, prin inundatii, incendii, distrugerea culturilor, exista si pierderi de ordin personal, care tin de starea noastra de bine fizic si psihic. Vrem sau nu, suntem parte din natura si in ciuda tehnologiei avansate pe care o avem la dispozitie, inca nu ne putem detasa de natura si de starea ei. Unii sunt mai sensibili decat altii la schimbarile vremii, cum ar fi presiunea, umiditatea si temperatura. Iar in ultima perioada, aceste schimbari incep sa fie resimtite mai acut. Durerile se pot agrava, mai ales cele reumatice (70% dintre persoanele care au probleme cu articulatiile spun ca durerea este mai mare atunci cand vremea se raceste), putem experimenta migrene, disfunctii cardiace, ameteli, pierderea apetitului, probleme cu stomacul si greata. Dar exista si efecte asupra psihicului: iritabilitate crescuta, anxietate, depresie, agresivitate, oboseala, lipsa de concentrare si insomnii.
Variatiile mari de temperatura ne afecteaza inima si plamanii
Schimbarile frecvente si rapide de vreme ii afecteaza serios pe cei mai sensibili dintre noi (adica 1 din 3 persoane). Ceilalti le resimt mai usor sau uneori nu-si dau seama de unde le pleaca diverse stari aparent inexplcabile. Studiile au aratat ca pentru fiecare crestere cu 5º Celsius a temperaturii, riscul de a avea o migrena creste cu 7,5%. Iar pentru fiecare scadere cu 1º a temperaturii, vor fi 200 de atacuri de cord in plus in urmatoarele 28 de zile. Atunci cand este frig afara, vasele de sange se contracta fortand apa sa iasa din circulatie si astfel sangele se ingroasa, crescand riscul de a face cheaguri. Pe de alta parte, si cand este foarte cald afara sangele se ingroasa, pentru ca pierdem foarte multa apa prin transpiratie. De asemenea, schimbarile de temperatura ne forteaza plamanii, iar cei care sufera de astm sau bronsite au cele mai mari probleme in astfel de situatii. Pielea noastra este o parte importanta a mecanismului de control a temperaturii, asa ca si ea are de suferit din cauza schimbarilor de temperatura, care pot duce la aparitia eczemelor.
Cum putem lupta cu efectele schimbarilor climatice?
Un raport al National Wildlife Federation arata ca incalzirea globala si schimbarile extreme suferite de clima vor avea un impact negativ major si asupra starii psihice a oamenilor. Pe de alta parte, se pare ca aceste capricii ale vremii ne fac mai empatici si aduc oamenii dintr-o comunitate mai aproape unul de altul. Alte studii au aratat ca o vreme temperata, fara schimbari spectaculoase, ne face sa ne simtim mai bine, mai fericiti, prin urmare este clar ca o vreme capricioasa va avea exact efectul opus. Dar cum ne putem intari totusi organismul pentru a face fata mai usor acestor schimbari? Petrecand mai mult timp in aer liber pe toate tipurile de vreme, facand mai mult sport, mancand sanatos, ferindu-ne corpul de toxine si chiar alternand dusurile calde cu cele reci, spun unii. Acum ca schimbarile climei sunt atat de rapide, vom fi nevoiti sa tinem pasul cu ele si sa ne adaptam din mers la capriciile naturii.
Farmacistii Catena recomanda produsele Naturalis. Daca vrei sa iti intaresti imunitatea si sa ai un psihic puternic, atunci cu siguranta vei fi incantata de Naturalis Mg plus vitamina B6. Mai multe detalii despre produs gasiti aici.
Text: Bianca Badescu