Cum apreciem fericirea?

De cate ori nu ne-am pus intrebarea „Ce este fericirea?”, intrebare la ordinea zilei, dar care mai intotdeauna nu-si gaseste raspunsul in gandirea fiecaruia dintre noi. Dar daca ar exista un prag superior fericirii, cum l-am denumi? De fapt, suntem tentati sa folosim frecvent acest termen, al carui inteles capata forme din cele mai diferite. Cum apreciem fericirea? Care este pragul omenesc la care putem afirma cu tarie ca „da, suntem fericiti”?

Ani de-a randul, fericirea a reprezentat un ideal, a carui reteta nu o cunostea nimeni, dar care reprezenta, de fapt, o forma de asociere cu celelalte trairi ale personalitatii: iubirea, implinirea profesionala, averea. Reteta fericirii este alta la fiecare. Asociem zilnic fericirea cu iubirea, nevoia de prieteni, nevoia de implinire.

Frica de a recunoaste ca suntem fericiti
Daca ar trebui sa dam o definitie acestui termen, am putea pleca de la cuvintele lui Aristotel, care afirma ca fericirea este „Suveranul Binelui”; este telul ultim spre care tindem prin incercarile noastre. Notiunea de fericire, sub aspect psihologic, se defineste ca o „stare de bine” pe care o persoana, care trece prin toate etapele de dezvoltare (copilarie, adolescenta, tinerete, maturitate) incearca sa o regaseasca. Fericirea punctat traita este foarte diferita de la o persoana la alta si de la o varsta la alta. Pentru un copil, este caracteristica succesiunea starilor de fericire/nefericire, care, pe langa faptul ca este foarte rapida, nu este definita de acea constanta dupa care noi, adultii, tanjim o viata intreaga. In adolescenta, momentele de fericire sunt mai indepartate intre ele. Fiind o perioada de plina dezvoltare, de transformari masive, de modificari (atat in dinamica sufleteasca, dar si in cea mentala), se reconfigureaza practic intreg planul social si afectiv al adolescentului.

Cand fericirea trece pe langa noi
Psihologul este de parere ca intre 25 si 40 de ani momentele de fericire incep sa treaca pe langa noi. Daca in adolescenta schimbarile sunt orientate spre a ne indeplini un tel, in perioada de tinerete suntem preocupati sa ne intretinem acest „tel”, sa-l formam pe mai departe, sa evoluam in cariera. Astfel, momentele simple si pure „de fericire” trec pe langa noi fara ca noi sa le vedem. Angrenati in jocul normelor sociale, nu mai avem abilitatea de a ne surprinde in momentele noastre de „bine”. Fericirea de a fi mama este, cel putin din punct de vedere psihologic, sansa unei femei de a-si recladi, de a-si revizui intreaga existenta prin aparitia copilului. Femeia, devenita acum mama, poate retrai fericirea deplina din copilarie. Dar intalnim din ce in ce mai multe persoane care alatura termenului de „fericire” pe acela de „frica”: o frica constanta de a recunoaste ca putem fi fericiti din oricare motiv. Viata noastra va fi intotdeauna presarata cu schimbari. Trebuie sa stim sa pretuim fiecare moment placut, care se poate preschimba intr-un moment de fericire. Cand iubim, momentele petrecute alaturi de persoana care ne completeaza ar trebui sa se identifice cel mai bine cu „fericirea absoluta”. Iubirea, nascuta din indeplinirea unei dorinte ascunse, trebuie vazuta ca un mediu al fericirii, in care negatiile de orice fel nu sunt admise.

Fericirea nu este o destinatie
E trist ca multi dintre noi nici nu-si doresc sa fie fericiti. Se multumesc cu acea stare stabila de implinire. Viata e prea scurta si trebuie sa valorizam orice moment care ne poate face sa visam, sa constientizam ca putem fi capabili sa fim fericiti. Si pentru ca fericirea nu este o destinatie, nu exista un drum pe care sa-l parcurgem. Suntem trecatori care pasesc pe cararile vointei proprii. Termenul de „fericire” a cunoscut numeroase ipostaze in filozofie. Pe de o parte, Platon credea ca fericirea e numai placerea purificata prin inteligenta. Feuerbach a sustinut ca fericirea este izvorul oricarei morale si legea absoluta a vointei noastre. Important e sa intelegem ca fiecare dintre noi trebuie sa inteleaga fericirea individual, dandu-i o definitie mereu noua. Oamenii au tendinta de a-si pierde scopul, motivatia si pretextul de a merge inainte. Dincolo de toate, putem pierde sensul fericirii in lipsa unei minime motivatii. Fericirea este o stare de bine, de multumire, dar care nu trebuie sa vina din exterior; toate aceste stari trebuie regasite in noi. A astepta ca fericirea sa vina din partea altcuiva inseamna a renunta la a cauta si a afla ce exista in noi. Teama de a afirma ca suntem fericiti vine din faptul ca, de cele mai multe ori, contextual, situational, oamenii nu resesc sa simta starea de bine, fiind acoperiti de punctele negre, de minusurile pe care viata ni le rezerva. In plus, se pierde pretextul de a putea face lucruri.

Fericirea in cuplu
Fericirea este, de cele mai multe ori, corelata cu sentimentul de dragoste. In viziunea multora, dragostea este, de fapt, dorinta de a simti fericirea celui de langa noi. Dar cum apreciaza cei indragostiti fericirea? Psihologul este de parere ca fericirea in cuplu e destul de greu de definit la nivel general. Desi exista sub forma de deziderat, fericirea, ca forma de manifestare, este foarte diferita de la o persoana la alta, de la un cuplu la altul. Pentru unii, fericirea in cuplu este egala cu sentimentul de a te simti iubit; pentru altii, esti fericit cand primesti si restitui, la randul tau, dovezi de iubire. De fapt, intr-o nota mai putin optimista, fericirea este un paravan in spatele caruia se ascund multe alte nevoi, dorinte, uneori tristeti si neimpliniri. De cele mai multe ori, ne amagim ca suntem fericiti pentru a lasa in spate „bagajul” de nemultumiri. 

Persoanele fericite sunt, cu siguranta, mai sanatoase si au mai mult succes decat cele furioase si deprimate, spun cercetatorii de la Universitatea din Illinois, din Urbana-Champaign. In schimb, persoanele moderat fericite au mai mult succes decat cele care sunt extrem de fericite. O posibila explicatie este ca o stare de fericire exagerata poate afecta sistemul cardiovascular, mai ales ca multe din aceste persoane sunt si in cautare de senzatii extreme.

„Fericirea nu este o destinatie! Nu exista un moment, un punct al fericirii de atins. Adevarata fericire consta in optimism” (Nathaniel Hawthorne).