Culori de acadea pe pleoapele tale

AcadeaCa in fiecare toamna, si in acest an se instaleaza in machiaj moda nuantelor mai inchise, mai profunde si mai apropiate de culorile pamantului. Incepem si ne putem permite nuante cenusii, care in lumina soarelui de vara ar parea terne, triste, scoase din context.

Lumina zilei se schimba, cerul nu mai e albastru viu, soarele incalzeste mai putin, incepem sa purtam haine mai groase, cu texturi din ce in ce mai reliefate si care lasa din ce in ce mai putina piele la vedere. De aceea, si in acest an revin pleoapele machiate in stil „smokey eye”, respectiv nuante foarte inchise, pana la negru pe linia genelor superioare si inferioare si degradé-uri de culori profunde – albastru, aramiu, gri, lila, brun – pierdute catre sprancene, dar si machiaje nude, aproape invizibile, in culori cvasi-naturale sau pasteluri dulci. Cu cat tenul este mai palid, mai nordic, cu atat devin posibile machiajele de pleoape in culori tari (albastru viu, purpuriu, violet). Nuantele profunde de pe pleoape se imperecheaza cu un ten obligatoriu mat, luminos, cu obraji delicat colorati in nuante de roz rece si bejuri naturale si cu buze de asemenea mate. Sfat: lasa gloss-ul sa hiberneze in aceasta iarna.

 

 

Care sunt tendintele acestei toamne

Se pot distinge doua tendinte majore in machiajul toamnei 2010: pleoapele colorate puternic, combinate la alegere cu buze naturale sau intense si, in opozitie, machiajul subtil, extrem de natural. Dispar din tendinte lacurile stralucitoare pentru buze si iluminatoarele lucioase, sidefate, pentru ten, facand loc unui aspect mat, sofisticat. Atentie, tot in aceasta toamna se poarta sprancenele cat mai groase, naturale! Lasati sa creasca toate firele rebele si redefiniti sprancenele cat mai aproape de forma lor originala.

 

Text: Cristina Cojucar

Specialist

Ruxandra Dobrescu,

General Manager

Scoala de Machiaj Kruger Brent

www.krugerbrentagency.ro