Daca intr-un interviu anterior ati putut sa o descoperiti pe actrita Cezara Dafinescu in anii copilariei, ati putut afla ce inseamna fericirea pentru dumneaei si cum au influentat-o parintii, de data aceasta va invitam sa-i descoperiti inceputurile in lumea teatrului, a actorilor si a pieselor. Acum cativa ani, Cezara Dafinescu a fost invitata de prestigioasa publicatie NEW YORK MAGAZINE sa scrie cateva articole cu amintiri din cariera sa, spre bucuria romanilor care tanjeau acolo in America dupa teatrul romanesc si mai cu seama dupa actorii lor preferati.
Actrita a incercat sa spicuiasca si pentru cititorii revistei TONICA mici fragmente din acele interviuri.
- Despre regizorul Horea Popescu, cu drag
E foarte important pentru cariera unui actor sa existe un regizor care sa aiba grija de evolutia lui actoriceasca… si din punctul acesta de vedere eu am fost privilegiata. Au existat cativa regizori care m-au ajutat in teatru si film. Si printre primii care m-au distribuit in Teatrul National a fost, desigur, directorul artistic, regizorul Horea Popescu. Regizorul Horea Popescu resimtea puternic nevoia de frumos, de frumusete in miscare, in desfasurare ampla. El nu avea o statura prea impunatoare, dar prefera inaltele, monumentalele. Dorea sa fie inconjurat numai de actrite frumoase si talentate, sa le distribuie in toate spectacolele lui. Chiar si atunci cand nu avea un rol pe masura noastra, ne cucerea asa cum numai el stia. Cu un farmec aparte. Ne convingea ca-i suntem extrem de importante in “economia” textului si, pana la urma, ca fost avocat, avea castig de cauza.
Asa s-a intamplat si-n piesa “FARUL SI DOMNUL VALENTINO”, in care Radu Gheorghe era pur si simplu asaltat de mine, Florina Cercel, Ileana Stana Ionescu, Viviana Alivizache… un pluton irezistibil. Cand apaream in scena toate, intreaga sala fremata. Rolurile noastre nu aveau prea mare consistenta, nu erau grozave, dar faceam totul de dragul lui Horica. Si, drept sa spun, din partea lui, succesul era garantat pentru ca Horea mergea cu mestesugul direct la inima spectatorului. Si ca director artistic al Teatrului National, Horea era neobosit. Venea la toate vizionarile. Asa m-a vazut inca de la inceputurile mele actoricesti in roluri importante ca Savina, din piesa “ELEGIE” de Pavlovschi, o piesa in doua personaje despre viata lui Turgheniev indragostit de o tanara actrita, si in piesa lui Eugen Barbu “SA NU-TI FACI PRAVALIE CU SCARA”, unde jucam rolul principal alaturi de marea actrita Eugenia Popovici.
- “O pereche de frumosi” in “Gaitele”
Horea m-a remarcat imediat si mi-a propus un… „rol bun“. Ocazia s-a ivit odata cu “GAITELE”, piesa care trecea prin ani cu salile arhipline si depasise 1.000 de reprezentatii. Nici nu era de mirare o asemenea longevitate, fiind asigurata printr-o distributie de aur, in care excelau pe rand Draga Olteanu-Matei, Coca Andronescu, Raluca Zamfirescu, Gheorghe Dinica, Marinus Moraru, Silvia Popovici, Adela Marculescu, pe Mircea Aldea il interpreta cu aplomb Florin Piersic si, cum Horea ne vazuse in filme, unde jucasem deja impreuna, in “Explozia” si in “Reteaua S”, gandul lui a fost sa formam o „pereche de frumosi”.
Cine a iesit vreodata dintr-o sala in care s-a jucat piesa “Gaitele” a iesit sigur cu zambetul pe buze si cu gustul epocii burgheziei, demult apuse. Spectacolul este una dintre cele mai valoroase comedii ale dramaturgiei romanesti, un spectacol care a beneficiat de un succes enorm de-a lungul anilor… o satira sociala. Asa m-a distribuit in fascinanta Wanda Serafim, o femeie insetata de aventura si lux, de tot ceea ce insemna un trai usor, cu o sexualitate debordanta care capta pur si simplu atentia barbatilor, o femeie provocatoare, din cunoscuta piesa a lui Kiritescu. Si asa s-a nascut cuplul nostru in luminile rampei si a dainuit vreo 15 ani, pana ce Florin a plecat, din pacate, din teatru. Plin numai de responsabilitati nobile, Horea m-a urmarit atent si m-a distribuit cu incredere ori de cate ori considera ca voi face treaba buna. Da, “Horica al nost’” avea mana aurita. I se recunostea unanim o menire rara, aceea a “fauritorului de evenimente”.
- In zbor ametitor… deasupra unui cuib de cuci
A fost un zbor… unul ametitor, da, o experienta unica. Romanul lui Ken Kesey si dramatizarea ce i-a urmat, a lui Dale Wasserman, erau foarte la moda. “Zbor deasupra unui cuib de cuci” ajunsese si in atentia celor de la National, pe la inceputul anilor ’80. Vazusem filmul, mi-a placut, citisem cartea si, cand a aparut distributia la avizierul teatrului, am avut o strangere de inima. Nu prea aveam eu ce juca acolo, singurul rol feminin era o infirmiera rea, respingatoare, sora sefa la nebuni, o scorpie. Actiunea se petrecea intr-un spital de psihiatrie si este vorba despre genul acela de spectacol care te tine captiv pana in ultimul moment, cu personaje bine conturate si cu un cadru de inceput ravasitor. De fapt, este o poveste zguduitoare despre cativa pacienti dintr-un spital de psihiatrie, o infruntare dintre eroul care nu se supune sistemului si societate.
Spectacolul se anunta a fi si la noi un mare succes de public. Horea Popescu regiza, inca mai era in mare forma, asa cum il stiam de la “Generoasa fundatie”, „Coana Chirita“, de la celebrul Danton, care inaugurase noua cladire a Nationalului in 1975. Il apreciam de la “Bekett”, de la “Caligula” si “Plosnita“, ca sa amintesc doar o mica parte din realizarile lui. Pe atunci, eu filmam de zor la studiourile “Mosfilm” intr-un film politist – “Complicitate la crima”. Primisem rolul principal, Yunis, o frumoasa dansatoare, in jurul careia roiau toti barbatii. Rolul il obtinusem la concurenta acerba cu alte 10 actrite, toate frumuseti din “lagarul comunist”.
Faceam naveta de la Bucuresti la Moscova, dar in rarele mele zile libere, veneam si la repetitiile „Zborului” unde se intamplau lucruri minunate. Actorii erau foarte buni iar repetitiile, adevarate lectii de teatru, nu ma mai saturam privind. Dar repetitiile se opreau mereu la scena in care vin la ospiciu doua tarfulite, Candy si Sandy! Fetele erau aduse in secret la petrecerea pusa la cale de Randle McMurphy, jucat de Costel Constantin, sa-i cinsteasca pe colegii lui psihopati, interpretati magistral de Florin Piersic si Claudiu Bleont. Dezmatul insa nu se putea repeta, pentru ca nu se gasea actrita care s-o joace pe Sandy, blondina cu picioare lungi si sani impresionanti.
- De la Wanda din “Gaitele” la Sandy din “Zbor deasupra unui cuib de cuci”
Horea ma privea mereu la repetitii ciudat, parca clocea ceva in minte. Premiera lui se apropia, eu filmam cu mare succes la Moscova iar in dreptul rolului Sandy, la distributia de la avizier, era gol. Pana intr-o zi cand, luandu-si inima in dinti, Horea mi-a propus sa-l joc, fara sa fie sigur ca voi accepta asa-zisul rolisor. Echipa de actori a izbucnit in aplauze, iar eu am ramas stupefiata! Jucasem Wanda in “GAITELE”, Alta in “ACT VENETIAN”, Miza in “TITANIC VALS”, Savina in “ELEGIE”, Gloria in “NU SE STIE NICIODATA” de G. B.SHAW, alaturi de Carmen Stanescu etc. Rolisorul asta frivol, propus cu intarziere, mi se parea o mare jignire! Cand suntem tineri, ne impresioneaza lungimea partiturii, mai putin importanta personajului in desfasurarea actiunii. Am izbucnit in plans si mi-am jurat sa nu joc rolul decat obligata! A doua zi, din dispozitia directorului artistic, bineinteles tot Horea Popescu, la avizier, in dreptul rolului Sandy a aparut numele meu.
- „Doamne, nu te pot uita in CUCI”
Ordinul de serviciu nu se discuta, ca la armata. Si ca sa ma impac cu orgoliul meu ranit, m-am gandit ca lui Horea ii trebuia o actrita buna, remarcabila intr-o singura aparitie, in stare sa le tina piept acelor monstri sacri care, pana in momentul venirii ei, isi castigasera deja publicul de partea lor. Rolisorul mi-a devenit repede foarte drag. Premiera a fost fulminanta, au urmat peste 1.000 de reprezentatii. Cand lucrurile s-au agravat rau in tara, spectacolul a fost oprit, dar s-a reluat cu acelasi enorm succes. Poate s-ar mai fi jucat si azi daca timpul nu si-ar fi pus atat de crud pecetea trecerii lui pe unii dintre noi. Si acum, dupa atatia ani buni, ma intalnesc pe strada cu oameni care-mi spun: „Doamne, nu te pot uita in CUCI.”
Si imi amintesc de o replica pe care am auzit-o chiar la intrarea mea in teatru acum aproape 40 de ani, dar pe care abia acum o inteleg… NU EXISTA ROLURI MICI SAU MARI… EXISTA ACTORI MICI SAU MARI! Poate ca am sa va par increzuta rostind aceste vorbe, dar in meseria noastra, si nu numai, e foarte important sa ne cunoastem, locul – valoarea!
Si daca nu ati vazut-o pe Cezara Dafinescu in “Zbor deasupra unui cuib de cuci”, o puteti revedea in productii precum “Explozia”, “Actiunea Autobuzul”, “Secretul lui Nemesis”, “Al patrulea gard, langa debarcader” si lista poate continua…
Text: Ruxandra Raica