Avionul este un mijloc de transport din ce in ce mai utilizat de catre parinti atunci cand trebuie sa calatoreasca cu bebelusii si copiii mici. Chiar daca, la prima vedere, un zbor cu avionul poate parea problematic, atunci cand calatoriti cu un bebelus, exista cateva reguli, recomandari si trucuri de care puteti tine cont, in asa fel incat drumul sa fie cat mai simplu.
Prima data in avion cu bebelusul tau
Este bine ca intotdeauna sa va planificati calatoria cu ceva timp inainte. Nu exista nicio recomandare oficiala in legatura cu varsta minima la care un bebelus poate zbura cu avionul. Cu toate acestea, majoritatea companiilor aeriene care transporta pasageri vor impune o limita de varsta, aceasta fiind cel mai adesea de 14 zile de viata. In functie de necesitati, este bine sa va interesati in legatura cu aceasta limita de varsta pentru a nu avea surprize. Exista, de asemenea, companii aeriene care au pachete sau servicii special concepute pentru parintii care calatoresc cu copii mici.
In cazul in care urmeaza sa calatoriti in afara tarii, este bine de retinut ca, indiferent de varsta copilului, el va avea nevoie de documente oficiale de identificare (pasaport) pentru calatorie. De asemenea, in cazul in care cel mic calatoreste cu unul dintre parinti, este necesar acordul scris si legalizat al parintelui care nu insoteste bebelusul. Pentru siguranta transportului, fie ca este vorba despre nou-nascuti, sugari mici sau mari, este obligatorie detinerea unei scoici sau al unui scaun de masina pentru cel mic. Scoica sau scaunul va fi pozitionat pe un loc in avion si prins in sistemul centurii de siguranta. Este nevoie sa achizitionati un bilet de avion cu loc pentru cel mic. Pe locul sau va sta unul dintre sistemele de transport mai sus amintite.
Geanta de calatorie a celui mic trebuie sa cuprinda urmatoarele lucruri:
• Suficiente scutece si servetele umede;
• Hainute de schimb;
• Mai multe suzete curate;
• Jucariile, cartile, obiectele preferate;
• In functie de varsta si de durata zborului, lapte praf masurat din timp pentru fiecare masa sau gustarile preferate ale celui mic;
• Castron si lingurita, daca bebe a intrat in etapa diversificarii;
• O paturica sau o bucata de material cu miros cunoscut.
Temperatura in cabina avionului tinde sa fie setata intre 22 si 27 grade Celsius. Cu cat bebelusul este mai mic, cu atat mecanismele sale de termoreglare vor fi mai imature. Este bine sa il imbracati mai gros decat sunteti dumneavoastra imbracata si sa urmariti daca apar schimbari in starea lui generala (extremitati reci si letargie sau, din contra, transpiratie si agitatie).
Majoritatea bebelusilor resimt disconfort la decolare si aterizare. Motivul este schimbarea de presiune din mediul inconjurator. Cei mici incep adesea sa planga sau devin foarte agitati in aceste momente. Pentru nou-nascuti si sugarii mici, suptul suzetei este cea mai buna optiune, la egalitate cu o masa de lapte. In cazul in care aveti mai mult spatiu in jur (locuri libere), il puteti schimba pe cel mic fara sa va deplasati la toaleta.
Sfaturi pentru a-i mentine pe cei mici linistiti si fericiti in timpul zborului:
- Alegeti zboruri de noapte pentru distante mari;
- Jucati-va si vorbiti cu bebelusul cat mai mult;
- Adaptati-va dorintelor celui mic. Este posibil ca el sa ceara sa fie hranit la o ora la care in mod normal obisnuia sa doarma si invers;
- Daca bebelusul este mai mare, luati-l la o plimbare pe culoarul avionului, pentru a face cativa pasi. Uitatul pe fereastra ajuta, de asemenea;
- Daca avionul nu este plin, incercati sa va mutati intr-o zona cu cat mai mult spatiu;
- Luati cu voi cartea preferata de povesti sau de colorat;
- Cereti ajutorul personalului sau al altor pasageri atunci cand este nevoie.
Farmacistii Catena recomanda produsul Nauzyl. Daca doresti sa combati starile de greata si voma ale copilului tau, atunci cu siguranta vei fi incantata de suplimentul alimentar Nauzyl! Mai multe detalii despre produse gasiti aici.
Text: Dr. Alexandra Barzan, medic pediatru