Creierul poate fi păcălit să aleagă mâncare sănătoasă

De ce ne plac anumite alimente mai mult decât altele? Ce au gogoșile, burgerii, cartofii prăjiți și prăjiturile cu ciocolată de ne fac să salivăm doar cu gândul la ele? Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când alegem ceea ce mâncăm?



Imaginea contează

Felul în care privim lucrurile contează foarte mult. Să ne imaginăm, spre exemplu, că avem în fața noastră două boluri cu supă. Aceeași supă în ambele boluri. Pe unul scrie <<aromă bogată, delicioasă>>, iar pe celălalt <<apă de legume fierte>>. Neuronii se aprind la vederea primului bol, dar nu și la vederea celui de-al doilea. Concluzia este că putem face creierul să reacționeze în mod pozitiv și la mâncărurile sănătoase. Trebuie doar să știm cum să i le prezentăm, spun specialiștii în nutriție.

Explicația nutriționistului

„Dacă am intra într-un RMN atunci când ni se oferă un delicios shake de ciocolată, am vedea cum sistemul de recompensare al creierului se aprinde instant. Chiar deasupra ochilor, se află cortexul frontal orbital, o parte a creierului dezvoltată la oameni și primate. Aici, numeroși neuroni răspund la diferite senzații preucm gustul sau mirosul, iar, cu cât mai mulți neuroni se aprind, cu atât mai delicioasă ne pare mâncarea.

Grăsimile și zahărul și, mai ales, combinația acestora, ating în mod deosebit acești neuroni de recompensă: ciocolata, prăjiturile sau gogoșile. Neuronii se activează și atunci când te gândești la ce vei mânca. Apoi, pe măsură ce mănânci și te saturi, încep să se dezactiveze”, explică nutiționistul Gianluca Mech.

Cum alegem felul de mâncare?

Alegem felul de mâncare pe care îl consumăm dintr-o mulțime de motive diferite:

– Ce este disponibil la magazin atunci când ne facem cumpărăturile,

– Ce este convenabil,

– Ce ne permitem,

– Ce ne stârnește amintiri plăcute,

– Ce ni se pare că are un gust mai bun,

– Ce credem că este sănătos,

– Care este starea noastră actuală se sănătate,

– Ce credem că ne definește

Concluzii

Aceste descoperiri făcute de cercetători ne ajută să putem controla în beneficiul nostru felul în care ne funcționează creierul. Știm cum funcționează el și astfel îl putem controla mai ușor. Plus că avem acces la atât de multă informație. Știm deja care sunt alimentele care ne fac bine din punct de vedere al sănătății. Știm, de asemenea, și care sunt acelea care pe termen lung ne fac mai mult rău.

Așadar, trebuie să ne îndreptăm atenţia către mâncare sănătoasă prezentată frumos, astfel încât creierul nostru să o vadă ca fiind delicioasă. Este simplu astfel să ne controlăm poftele. Să ne menținem nu doar o siluetă armonioasă, ci și o stare de sănătate bună.

Text Cristina Dudău

Foto Shutterstock