Un copil este o sansa. Este sansa de a redeveni noi insine copii, de a ne juca, de a descoperi alaturi de odrasla noastra lumea magica a copilariei, o lume in care misterul si minunile fac parte din cotidian.
Cum afecteaza relatia nasterea unui copil
Necesitatile unui copil nou-nascut fiind imediate si destul de acaparatoare, in majoritatea cuplurilor relatia dintre soti trece de obicei, cel putin pentru o anumita perioada de timp, in plan secund. O greseala frecvent facuta de multe cupluri este aceea de a considera ca dupa ce perioada critica, determinata de aparitia unui nou membru al familiei va trece, sotii vor putea relua din punctul in care au ramas relatia lor.
Intotdeauna insa vor exista astfel de situatii in care interesele copilului vor acapara toata atentia celor doi parteneri, asa ca este indicat sa nu punem relatia noastra pe linia de asteptare la aparitia unui copil, ci sa ne straduim sa gasim un echilibru intre cresterea acestuia si relatia de cuplu.
Un copil nu este si nici nu trebuie sa fie privit ca o slujba full-time (si chiar daca ar fi asa, ce ne impiedica sa ne luam un mic concediu de la slujba din cand in cand?!). El este un membru al familiei care are drepturi, dar care va avea si partea sa de obligatii atunci cand va creste.
Temerile parintilor
Odata cu aparitia unui bebelus intr-un cuplu, ambii parteneri au de facut fata unor anxietati legate de rolul lor de parinti, fiind plini de indoieli referitoare la achitarea cu succes de acest rol.
Anxietati ale tatilor:
- • Oare voi reusi sa fiu un tata bun?
- • Voi reusi sa castig destui bani pentru a-mi intretine familia?
- • Sotia mea este mult prea preocupata de copil; oare vom mai fi vreodata ca la inceput?
Anxietati ale mamelor:
- • Oare voi fi o mama suficient de buna?
- • Corpul meu va mai fi vreodata la fel cum era inainte de nastere?
- • E bine ca voi deveni dependenta financiar de sotul meu?
- • Oare voi mai avea vreodata timp si pentru mine, o viata personala?
Aparitia unui copil este cel mai fericit eveniment. Fiecare etapa de dezvoltare a copilului (primii pasi, primul zambet), va constitui o experienta majora in viata cuplului respectiv, o minune, care va fi bineinteles impartasita cu partenerul.
Insa pana si aceste aspecte aparent nevinovate, pot fi, indirect, o capcana in care cad multe cupluri cu probleme. Exista un numar mare de cupluri care incearca sa-si rezolve problemele aparute in relatia lor prin nasterea unui al doilea copil.
Copilul ii uneste pe parinti
Partenerii a caror casnicie nu merge bine se gandesc la apropierea si intimitatea pe care primul copil a adus-o in cadru cuplului si, in loc sa se concentreze pe relatia de cuplu in sine, sa incerce sa rezolve problemele intampinate, in mod direct, se axeaza pe cresterea unui nou copil, doar pentru a simti ca mai exista pe undeva o legatura intre ei.
Studiu de caz:
Madalina avea 35 de ani cand a ramas insarcinata pentru a doua oara. Ea si Liviu, sotul ei, aveau o fetita de 11 ani, insa, Madalina si-a pus toate sperantele in acest al doilea copil. Motivul era acela ca, odata cu cresterea fetitei, cei doi soti au intrat intr-un moment de criza, avand la dispozitie mai mult timp liber pentru ei si nestiind sau neputand sa foloseasca acest timp pentru a-si intari relatia.
Acum dupa aparitia celui mic, sotii au parte de un aparent moment de intimitate, au din nou ceva care ii leaga dandu-le un scop comun. In plus, dupa zile intregi de alergatura si nopti nedormite nici unul dintre ei nu mai are energia sa se certe cu celalalt sau sa se gandeasca la esecul relatiei lor de cuplu.
Insa, se intreaba Madalina, „ce se va intampla dupa ce si Alexandru va creste si noi doi nu vom mai avea de discutat despre orele lui de masa sau nazdravaniile pe care le-a facut in timpul zilei? Nu cumva am amanat doar inevitabilul?”
Madalina si Liviu s-au confruntat cu ceea ce se numeste sindromul copilului-adeziv. Acest fenomen apare de regula atunci cand partenerii se decid sa aiba un copil in speranta ca acesta le va reda intimitatea relatiei lor de cuplu.
Sindromul apare de obicei in cuplurile care au deja un copil (ce a crescut) si care se afla in fata unei dileme, ei sunt pusi in situatia de a-si relua viata de cuplu, de a-si asuma din nou rolurile de parteneri. Multi prefera, in aceasta situatie, sa mai aiba un copil pentru a-si pastra rolurile de parinti in continuare.
Posibilitatea reluarii rolurilor de parteneri in cuplu depinde foarte mult de gradul de maturitate si unitate al cuplului respectiv. De multe ori copii actioneaza ca un liant intre cei doi soti si, odata cu cresterea copiilor, partenerii descopera ca au prea putine lucruri care-i leaga in afara propriei odrasle.
Din nefericire parintii care sufera de sindromul copilului-adeziv nu-si fac rau numai lor ci si copiilor. Inconstient, un parinte care sufera de acest sindrom va exercita o presiune foarte mare asupra copilului sau, pe care, acesta cu timpul va ajunge sa o intuiasca. Chiar daca nu i se va spune niciodata ca de fapt el este motivul pentru care parintii lui sunt impreuna, el se va simti raspunzator pentru relatia de cuplu a celor doi.
Toate acestea nu inseamna insa faptul ca un copil nu constituie o sansa in plus pentru un cuplu, o sansa de a se regasi unul pe celalalt si de a spori intimitatea afectiva dintre soti.
Nasterea unui copil poate fi un nou inceput, dar nu trebuie sa uitam ca acest „nou inceput” presupune existenta a „ceva”, nu se poate intemeia o relatie de cuplu fericita doar pe existenta unui copil.