Copilaria “de la tara” are neplacerile ei

Prezentam in numarul trecut riscurile la care ne supunem cand alegem sa ne lasam copiii crescuti de bunici. Dar daca bunicii locuiesc la tara? Cum se traduce distanta fizica in relatia noastra cu cei mici? In conditiile in care bunicii locuiesc in alta localitate, copilul creste pana la 3, 4 ani vazandu-si parintii o data pe luna sau chiar mai rar uneori. Este deci mai mult decat firesc ca acestia sa se ataseze de bunici, cei care ii cresc, cei care le sunt alaturi zi de zi. Nu putine sunt cazurile in care bunicilor le sunt adresate apelativele de mama si tata, ajungandu-se ca parintilor sa li se spuna pe nume.

Problemele sunt vizibile pe teremen lung
Problemele reale incep sa fie vizibile abia in momentul in care dupa cativa ani petrecuti la bunici, micutii sunt luati acasa. Copiii incep sa prezinte probleme de adaptare, intra la gradinita si sunt brusc bulversati de aria larga de schimbari carora trebuie sa le faca fata. Exista riscul ca atunci cand copilul se intoarce in mediul de care apartine prin nastere, acesta sa intampine probleme de integrare, de disciplina, de comportament, sa ii fie dor de bunici, sa simta casa bunicilor ca fiind acasa, si nu casa propriilor parinti. Aceasta este o solutie economica, fara indoiala, dar care se repercuteaza prost asupra copilului. Depinde insa desigur de la caz la caz, in functie de modalitatea fiecarei familii de a aborda relatia cu copiii.

Teama de invechit, uneori nefondata
Exista riscul ca bunicii sa isi educe nepotii intr-un sistem de valori invechit, care nu mai corespunde normelor actuale. Desigur, nu toti bunicii au modele de viata invechite. Unii dintre ei se bucura de interiorizarea unor principii foarte sanatoase, parintii fiind cei care nu stapansc pargiile disciplinei, respingand ideile bunicior pe motivul unei inadecvari a acestora la prezent.
Exista insa mereu si riscul ca noi sa devenim proprii parinti si sa facem aceleasi greseli pe care le-am indurat la randul nostru ca si copii. Radacinile trecutului se dovedesc de multe ori a fi foarte puternice. Important este sa invatam sa privim lucrurile cu deschiderea si maturitatea pe care ne-o cere noul statut, cel de parinte.

Cum ii explicam bunicii
Momentul in care am alege sa spunem bunicilor ca nu ei sunt cei care sunt alesi pentru petrecerea timpului cu copiii poate fi destul de stanjenitor. In alte tari batranii stiu sa isi savureze perioada de libertate si liniste de dupa incheierea muncii. Au muncit o viata iar acum este timpul plimbarilor, timpul dezvoltarii tuturor hobby-urilor pentru care nu si-au gasit timp in tinerete. Datorita conditiei batranilor in Romania, in principal problemele financiare pe care acestia le intampina, ingrijirea nepotilor este una dintre putinele activitati care ii mai fac pe acestia sa traiasca sentimentul propriei utilitati. Ei simt nevoia sa isi ofere serviciile. Aceasta este, in mare, ideea care ar trebui sa le fie explicata bunicilor de catre parinti. “Ati muncit toata viata, iar acum meritati cu prisosinta odihna.”

Ce alegem?
Ce ar trebui sa aleaga parintii: bona, cresa, bunici etc.? Ceea ce este cert este ca nu trebuie sa confundam ce este mai simplu pentru noi, cu ce este mai bine pentru copilul nostru. Parerea doamnei pedagog Irina Petrea, gazda unei noi emisiuni, „Consilier de urgenta”, la National TV, martea de la 20.30 in care ne invata cum sa reusim sa ne gestionam conflictele, este insa ca orice s-ar spune despre alte forme de educare, copilul trebuie sa fie crescut de catre mama macar pana la varsta de 1 an. De ce este acest lucru atat de important? Pentru ca prin atingerea fizica, prin luarea in brate, acesta capata sentimentul de siguranta, de ocrotire si de iubire .