Avortul este o experienta traumatizanta si neplacuta si, cu toate acestea, romancele apeleaza la aceasta metoda foarte des. In Romania se fac peste 100.000 de avorturi anual, ceea ce inseamna ca suntem pe locul 4 in Europa ca numar de avorturi.
Pe de alta parte, daca este sa raportam numarul de avorturi la numarul locuitorilor tarii, lucrurile sunt si mai ingrijoratoare, pentru ca Romania s-ar afla pe locul 1.
In cadrul unei conferinte organizate de MSD, Alexandru Anca, medic primar Obstetrica Ginecologie la Spitalul Universitar, si Adrian Moraru, director adjunct al Institutului pentru Politici Publice, au atras atentia asupra faptului ca romancele inca nu sunt obisnuite sa foloseasca mijloace contraceptive moderne si multe dintre ele merg la ginecolog mai putin de o data pe an. Avorturile pot duce la complicatii pe termen lung, de aceea este mai bine sa ne protejam, mai ales ca acum exista nenumarate metode contraceptive. Iar daca nu putem ajunge la ginecolog, medicul de familie ne poate indruma, la randul sau, catre metodele contraceptive potrivite pentru noi.
Text: Bianca Badescu