Contesa digitală, acum mult mai REAlă

ana morodan

“Contesa digitală”, Ana Morodan, şi peripeţiile ei atât în timpul liber, cât şi în mediul de business vor putea fi urmărite într-un reality show.

“Când cei de la Antena Stars mi-au spus că vor să producă un reality show despre viaţa mea REAlă, am zis că sunt mai nebuni ca mine! Camere non stop în jurul meu? Filmate toate crizele, dramoletele, isteriile, planurile, strategiile, bârfele, întâlnirile, dormitoarele? Dar, cu cât e mai exagerată propunerea şi mai provocatoare ideea, cu atât mi-e imposibil să spun nu! Aşa că, iată-mă, de pe 26 februarie, cu primul reality de online celebrity la TV, cu toate cărţile pe masă (şi alea de tarot) şi paietele pe mine, un tur de forţă absolut real prin viata mea de contesă autoproclamată şi antreprenor workaholic”.



Ori la bal, ori la spital

“O să fie imposibil să mimez sau să regizez, o să spun tot, veti vedea business-ul de a fi Ana Morordan, oamenii, lumea mea şi mă aştept ca după primul sezon să ajung ori la bal, ori la spital.  Vă asigur că oriunde o fi, nu va fi deloc banal. În concluzie, încă nu aţi văzut nimic, dar veţi vedea tot de pe 26 februarie, în fiecare sâmbătă şi duminică, de la 22:00, la Antena Stars.

Celebritate, antreprenor şi “contesă digitală”, Ana Morodan este unul dintre primele personaje care şi-au construit marca personală în online, transformând-o apoi în locomotivă de imagine pentru business-urile ei. Fără prejudecăţi, şcolită pentru avocatură şi menită pentru modă şi spectacol, aceasta şi-a construit reputaţia de a avea un punct de vedere mereu diferit şi extravagant.

Foto PR