Consumul de fructe in fiecare zi stim cu totii ca este bun pentru sanatate, insa un nou studiu scoate la iveala faptul ca fructele sunt benefice in caz de anevrism aortic abdominal, o dilatatie anormala a aortei care creste riscul de ruptura. In 80% dintre cazuri, aceasta ruptura este fatala.
Cercetatorii de la Institutul Karolinska din Stockholm au realizat un studiu pe mai mult de 80.000 de persoane adulte, cu varste intre 46 si 84 de ani. Studiul s-a intins pe o perioada de 13 ani. S-a ajuns la concluzia ca, cu cat consumul de fructe era mai mare, cu atat se diminua riscul de anevrism aortic. Trei fructe pe zi scad riscul cu 44%. Consumul a doua fructe pe zi este asociat, de asemenea, cu diminuarea riscului de anevrism aortic cu pana la 25%.
Teoria a fost verificata chiar si in cazul persoanelor fumatoare care sunt foarte expuse acestui risc, iar barbatii sunt de 13 ori mai afectati decat femeile. Consumul de fructe si legume are un impact pozitiv asupra presiunii arteriale, insa mai sunt inca multe secrete de descoperit.
Text: Ruxandra Raica