Într-o perioadă în care interacţiunile între specialiştii din domeniul medical sunt tot mai greu de realizat, Congresul virtual „Nutriţie, terapie dietetică şi siguranţa alimentară în contextul pandemiei COVID-19” îşi propune să ofere participanților numeroase informații științifice relevante, actualizate.
Evenimentul va avea loc în zilele de 28 şi 29 mai 2020 şi este acreditat de Colegiul Farmaciștilor din România și de Colegiul Medicilor din România cu 16 credite EFC şi 3 credite EMC.
La eveniment vor participa atât profesionişti români, cât şi străini
Congresul virtual „Nutriţie, terapie dietetică şi siguranţa alimentară în contextul pandemiei COVID-19” îi va conecta pe profesioniștii români cu cei străini din domeniul medicinei, farmaciei, nutriției, dieteticii și cercetării.
Vor fi discutate subiecte de interes, precum: prevenirea bolilor transmise prin alimente, alimentația pediatrică, îmbătrânirea și alimentația, nutriția sportivilor, bolile nutriționale și cauzele lor psihologice, nutrigenetica, beneficiile și efectele dăunătoare ale consumului de alcool, industria alimentară, tehnologia nano și multe altele.
Printre speakerii evenimentului se numără prof. dr. Dumitru Lupuliasa, președinte onorific al evenimentului şi președinte al Colegiului Național al Farmaciștilor, prof. dr. Doina Drăgănescu, decanul Facultății de Farmacie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, prof. dr. Corina Ioniță, şef disciplină „Laborator Clinic – Igiena Alimentatiei” în cadrul Facultății de Medicină Generală a UMF „Carol Davila”, dr. Radu Tincu, medic primar în secția de Terapie Intensivă și Toxicologie – Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, prof. Dr. Jennifer Sacheck, SUA, director al Departamentului de „Științe pentru exerciții fizice și nutriție”, Institutul Milken, Școala de Sănătate Publică, Universitatea George Washington etc.
„Nutriţie, terapie dietetică şi siguranţa alimentară în contextul pandemiei COVID-19” este o conferință cu participare internațională, care își propune să aducă argumente științifice pentru puncte de vedere legate de subiecte la fel de interesante și pentru publicul larg: cum prevenim bolile printr-o alimentație corectă, nutriția pediatrică, nutriția sportivilor, îmbătrânirea și nutriția, care sunt mecanismele psihologice care duc la boli alimentare, nutrigenetica, intermitent fasting, apiterapia, alcoolul – efecte benefice și nefaste, nanotehnologii folosite în industria alimentară.
În cadrul Conferinței, printr-o serie de sesiuni online vom vedea și practic ce înseamnă concret relația dintre nutriție și o stare generală de bine, sănătatea întregului organism. Conferința online este deschisă atât medicilor, farmaciștilor, asistenților, studenților, rezidenților, psihologilor, cât și profesioniștilor din domeniul alimentației. Vă invităm la dialog, unicul nostru interes este ca medicii, farmaciștii, psihologii și specialiștii din sănătate să poată accesa informațiile medicale valoroase pe care acest Congres le pune la dispoziție”, a declarat prof. dr. Doina Drăgănescu.
Conferința online va avea loc folosind platforma video Zoom. Vă puteți alătura evenimentului de pe PC, Mac, Linux, iOS sau Android. Mai multe informaţii despre înscrieri şi agenda evenimentului pot fi aflate pe nutriterra.org.
Tonica este partener media al evenimentului.
Text Alin Claudiu Popescu