Confidentele la serviciu: Ce impartasesti colegului tau?

la_birouIntr-o zi obisnuita petrecem la birou cel putin 8 ore, mai mult decat stam acasa cu familia, prietenii sau cunostintele apropiate. De aceea este foarte important ca mediul in care lucram sa ne fie confortabil, sa fim intelese si acceptate. Este indicat sa ne deschidem sufletul in fata unor straini si daca da, cat din viata noastra privata riscam prin aceste intimitati?

De cele mai multe ori, o zi proasta acasa are implicatii in relatia cu colegii de birou si viceversa. Astfel, avem doua cazuri:

  • Cel in care viata personala ne este cunoscuta de colegi si acestia ne inteleg, ne stiu problemele de acasa si, deci, ar putea exista o mai mare toleranta vizavi de comportamentul, reactiile si deciziile noastre.
  • Cel in care viata personala nu ne este cunoscuta la birou si astfel colegii nu pot avea o explicatie reala pentru faptul ca suntem morocanoase, suparate, triste, nu mai radem si glumim ca de obicei, iar deciziile noastre nu sunt intru totul rationale.

Viata personala la birou

Cel mai important e sa evitam confidentele foarte personale atunci cand suntem implicate intr-o relatie ierarhica. Nu faceti confidente subordonatilor vostri, chiar daca prin asta credeti ca vi-i puteti apropia, pentru ca riscati in orice moment sa fie folosite impotriva voastra! Noi, femeile, avem o dorinta mult mai mare de ne a impartasi tristetile si bucuriile. De aici rezulta faptul ca noi avem adesea tendinta de a ne face cunoscuta viata personala la birou si astfel una sa o influenteze pe cealalta suficient de sesizabil.

Este bine sa facem confidente colegilor barbati?

Important e sa nu uitam niciodata ca anumite confidente sunt pur feminine si sa evitam a le impartasi colegilor nostri barbati. Altfel, riscam ca ele sa fie percepute ca o invitatie pe care le-o adresam de a se implica mai mult in viata noastra personala si asta ne poate crea ulterior probleme. Colacul salvator: bunul simt si inteligenta emotionala. 

Text: Sorina Ivan

HR consultant Ascent Group

www.ascentgroup.ro