Spiritul competitiv se numara adesea printre cerintele joburilor actuale, fiind considerat un atu al viitorului angajat, si multe firme se folosesc de competitie ca instrument de motivare a echipei. Insa cat este de benefica aceasta practica pentru angajati si pentru companie? Competitia este, inainte de toate, o lupta, una care, gestionata necorespunzator, poate da nastere unui adevarat razboi cu „victime” atat in randul angajatilor, cat si al conducerii.
Competitia motiveaza
Toti ne dorim sa fim apreciati la locul de munca si sa primim laude din partea superiorilor, iar cateodata, pentru a culege lauri, este necesar sa intram in competitie cu ceilalti colegi pentru a demonstra ca suntem cei mai buni. Exista locuri de munca in care motivatia este cea care pune in miscare intreg sistemul si atunci competitia este acerba intre angajati. Bonusul, primit ca rasplata a faptului ca ai fost cel mai bun, motiveaza, intr-adevar, angajatul, ii ofera incredere in el si-i ridica stima de sine, factori importanti in acest sistem.
Cum sa te stresezi mai putin la job
Competitia afecteaza productivitatea
Pe de alta parte, exista riscul ca aceasta intrecere intre angajati sa vina la pachet cu rezultate slabe mai ales pentru companie. Pentru ca un angajat sa castige este necesar ca altul sa piarda, ceea ce nu creste neaparat productivitatea, nici stima de sine. Numeroase studii in domeniu au demonstrat ca spiritul competitiv, cultivat inca din timpul studiilor, aduce cu sine rezultate mai slabe decat spiritul cooperativ. Munca in echipa este cea care aduce diplome si premii unei companii.
Competitia genereaza energie
O doza mica de competitie este esentiala angajatului, deoarece, astfel, isi duce la indeplinire sarcinile in timp util, ba mai mult, are posibilitatea de a-si depasi propriile bariere. Atunci cand competitia apare intre echipe, iar angajatii colaboreaza intre ei pentru a atinge performanta, se creeaza o energie benefica si rezultatele sunt pe masura. Astfel, isi pot antrena impreuna abilitatile si se pot motiva reciproc, astfel incat sa ajunga sa depaseasca limite pe care, individual, nu ar fi reusit.
Cand si de ce apare concurenta intre colegi
Competitia scade performanta
Competitia la locul de munca este un subiect foarte abordat de psihologi si supus numeroaselor cercetari. In acest sens, s-a descoperit ca o astfel de abordare inhiba si scade dramatic creativitatea, ceea ce, intr-un context care implica acest atribut, poate deveni fatal. In plus, in momentul in care o persoana se axeaza pe recompensa, exista riscul sa neglijeze calitatea si, prin urmare, performantele sale scad.
Femei versus barbati
Cu toate ca femeile lucreaza mult mai bine in echipa decat barbatii, nu se recomanda un concurs intre o echipa feminina si una masculina, studiile evidentiind ca femeilor le scad capacitatile si performantele daca trebuie sa intre in competitie cu o echipa de barbati. Un alt argument impotriva concurentei la locul de munca, cel putin intre femei, este aparitia invidiei, sentiment pe care barbatii nu-l poseda.
Atentie la competitori!
Competitorii, adica acei colegi care sunt tot timpul la intrecere, desi nimeni nu le da startul, sunt de cele mai multe ori evitati de colectiv. Acestia obisnuiesc sa-i priveasca pe ceilalti ca pe adversari. Sunt caracterizati de o oarecare doza de egoism si viclenie si, cu toate ca se simt inferiori si nu au incredere in ei insisi, incearca sa iasa in evidenta, chiar daca, pentru asta, este nevoie sa se foloseasca de siretlicuri.
Text: Madalina Manole