Colesterol mare: cauze, factori de risc, tratament

Colesterol mare: cauze, factori de risc, tratamentColesterolul este o substanta intalnita in lipidele din sange. In timp ce organismul are nevoie de un nivel normal de colesterol pentru a ajuta la construirea de noi celule sanatoase, un nivel marit de colesterol poate conduce la aparitia bolilor de inima.

Atunci cand o persoana prezinta valori crescute ale colesterolului, ar putea dezvolta depozite de grasime pe peretii vaselor de sange. In cele din urma, aceste depozite nu mai permit sangelui sa circule in cantitate suficient de mare prin artere. In momentul in care inima nu mai primeste sangele bogat in oxigen de care are nevoie, creste riscul atacului de cord. Fluxul scazut de sange catre creier poate provoca un AVC.

 



Colesterol mare: cauze

Colesterolul marit nu prezinta niciun simptom, de aceea este foarte important sa iti faci mereu analizele de sange pentru a descoperi eventualele nereguli. Colesterolul este transportat prin sange, atasat proteinelor. Combinatia dintre colesterol si proteine poarta numele de lipoproteine. Exista mai multe tipuri de colesterol. Lipoproteine cu densitate mica – colesterol „rau” LDL, ce transporta particulele de colesterol in tot corpul, acumulandu-se pe peretii arterelor, apoi lipoproteinele cu densitate foarte joasa ce ingusteaza vasele de sange si lipoproteinele cu densitate mare – colesterol „bun” HDL, ce preia excesul de colesterol si-l trimite inapoi, catre ficat. Lipsa activitatii, obezitatea si o dieta nesanatoasa conduc la un nivel marit de LDL si un nivel scazut de HDL. Factorii genetici pot juca un rol deosebit de important in eliminarea colesterolului rau din sange in mod eficient.

 

Factori de risc in caz de colesterol mare

Exista mai multe sanse de a prezenta valori crescute ale colesterolului ce pot conduce la aparitia bolilor de inima daca identifici factorii de risc de mai jos. Fumatul dauneaza peretilor vaselor de sange, pe acestia acumulandu-se depozite de grasime. Fumatul reduce, de asemenea, nivelul de colesterol bun. Obezitatea reprezinta una dintre cauzele colesterolului marit. Alimentele bogate in colesterol cum ar fi carnea rosie si produsele lactate cu continut mare de grasimi cresc nivelul colesterolului total. Consumul de grasimi saturate creste nivelul de colesterol. Lipsa activitatii fizice, a sportului, are acelasi efect in ceea ce priveste colesterolul. Hipertensiunea arteriala creste presiunea asupra peretilor arterelor, ceea ce accelereaza, din nou, acumularea depozitelor de grasime. Diabetul dar si istoricul familial cresc riscul aparitiei bolilor de inima. Colesterolul marit poate conduce la aparitia durerilor in piept, atacului de cord, atacului vascular cerebral.

 

Tratament in caz de colesterol mare

Stilul de viata are un impact direct asupra nivelului de colesterol. Renunta la consumul de grasimi saturate si apeleaza la cele mononesaturate (ulei de masline). Migdalele si nucile sunt o sursa de grasimi sanatoase. Elimina grasimile trans intalnite in margarine, in pateurile din comert, in biscuiti etc. Acorda o atentie sporita alimentelor care contin colesterol precum galbenusul de ou. Opteaza intotdeauna pentru cerealele integrale care promoveaza sanatatea inimii. Consuma fructe si legume de sezon care scad colesterolul. Pestele este foarte sanatos, mai ales deoarece contine acizi grasi Omega-3. Renunta la consumul de alcool, la fumat si fa miscare. Medicina alternativa propune suplimentele pe baza de anghinare, usturoi, psyllium, tarate de ovaz. Daca vorbim despre tratamentul medicamentos, statinele sunt cel mai des prescrise pentru scaderea colesterolului, dar si inhibitorii de absorbtie ai colesterolului.

 

Text: Ruxandra Raica