„Cocktail” de vitamine pentru ten: mai multe beneficii, o singura procedura

Din cand in cand pielea noastra are nevoie de un cocktail de vitamine, minerale si acid hialuronic. Toate aceste substante exista in pielea noastra, insa, odata cu trecerea timpului si mai ales in anotimpul cald, din princina deshidratari si expunerii la soare, tenul devine uscat, ridurile de expresie se accentueaza iar pielea isi pierde din luminozitate. Mezoterapia poate combate cu succes aceste efecte atat in cazul pielii tinere, cat al celei mature, agresate de actiunea factorilor de mediu.



Procedura minim invaziva

Mezoterapia faciala estompeaza ridurilor fine, hidrateaza tenul si ii reda tonusul. Este recomandata, de asemenea, in tratamentul pielii uscate, deshidratate, mature, a cearcanelor, a porilor mariti sau fotoimbatranirii cutanate. „Este o procedura de reintinerire faciala minim invaziva, care presupune introducerea unor cocktail-uri de vitamine, minerale, antioxidanti in baza de acid hiauronic la nivelul mezodermului. Are ca rezultat regenerarea celulele, stimuland fibroblastii (nr – celule specializate in productie de colagen, elastina si acid hialuronic) si microcirculatia cutanata, efectul final fiind rejuvenarea si biorevitalizarea tenului”, precizeaza medicul dermatolog Alexandra Zota.

In ce consta

Tratamentul dureaza 20-30 minute si se realizeaza prin administrarea de microinjectii nedureroase in piele sau prin utilizarea unui dispozitiv de tip roller care faciliteaza patrunderea substantelor la nivel cutanat. „Insasi micile intapaturi de ac prin care introducem aceste substante nutrive la nivelul pielii sunt capabile sa declanseze propriul mecanism de regenerare a pielii cu formarea de nou colagen. Aceasta insemana ca aspectul pielii se va imbunatati continuu, timp de mai multe luni, odata cu formarea de nou collagen”, subliniaza medicul.

In functie de varsta si aspectul pielii, sunt necesare 5-10 sedinte facute la un interval de 1- 2 saptamani, fiind apoi necesare tratamente de mentenanta la fiecare 6-8 luni.

Avantajele pe termen lung pentru piele sunt reprezentate de combaterea stresului oxidativ, densifierea retelei de colagen si elastina, prin stimularea generata de acidul hialuronic, dar si de o capaciate mai mare de retinere a apei.

Are si alte indicatii

In afara de tratamentul facial, mezoterapia poate ajuta si la remedierea altor afectiuni, precum caderea parului sau eliminarea celulitei.

Mezoterapia impotriva caderii parului actioneaza, in urma injectarii substantei la nivelul scalpului, prin vasodilatatie, la nivelul foliculilor pilosi care hranesc firul de par, astfel stimulandu-se cresterea acestuia. Cea impotriva celulitei este recomandata pentru reducerea aspectului pielii, in zonele cu tesut adipos in exces (aspect de coaja de portocala, celulita de pe fese, coapse, abdomen).

Text: Natalia Talmacec