Cleptomania este o tulburare comportamentala caracterizata printr-un impuls necontrolat de a fura obiecte. Indiferent de situatia financiara a celui in cauza si de valoarea materiala a bunurilor, acest tip de furt nu reprezinta o necesitate, ci mai degraba este un viciu si o problema de control al instinctelor.
Desi nu este o afectiune mediatizata, aceasta este mult mai frecventa decat ne-am putea imagina si cu o incidenta de 6% in randul populatiei generale. In cleptomanie, furtul nu este niciodata planificat, organizat in detaliu, comis de nevoie si pregatit in mod colectiv. Are loc in mod solitar, actionat din impuls si imprudenta, tocmai de aceea trebuie sa se faca distinctia intre un cleptoman si un hot obisnuit. Importanta ramane doar comiterea actului in sine.
- Cauzele cleptomaniei
In cleptomanie nu se poate discuta de o cauza specifica. Anumite experimente atesta faptul ca acest comportament deriva din frustrarile personale, din insatisfactia statutului prezent, din abandon sau traume familiale. De asemenea, depresia cronica, abuzul de substante, tulburarile alimentare (bulimia), nivelul crescut de adrenalina, violenta psihica sau stresul zilnic pot accentua acest tip de tulburare. Pe termen lung, aceasta boala poate afecta calitatea vietii, generand probleme socio-familiale, profesionale si, in mod special, probleme de natura legala.
- Semnele cleptomaniei
Netratata, aceasta boala se poate manifesta ani intregi. Starile de cleptomanie se declanseaza spontan, fara planificare si indiferent de circumstante. Senzatia crescuta de adrenalina, nevoia inexplicabila de a detine ceva ce nu-ti apartine sau nervozitatea preced furtului. Majoritatea persoanelor bolnave de cleptomanie resimt un sentiment de bucurie inainte si dupa momentul furtului. Un alt semn particular este sentimentul de vina, rusine si regret inexplicabil dupa savarsirea faptei. Un cleptoman nu fura niciodata de nevoie, de aceea obiectele furate nu sunt folosite niciodata, sunt ascunse sau chiar returnate in mod secret. Cele mai multe cazuri debuteaza in adolescenta si, chiar daca sunt tratate, exista frecvent posibilitatea ca aceste persoane sa recidiveze in timp.
- Portretul cleptomanului
In general, persoanele care sufera de aceasta boala fac parte din familii bine pozitionate social, cu o educatie medie spre superioara si un venit financiar stabil. Cu toate acestea, cleptomanul resimte nevoia de a fura orice, de oriunde si in orice circumstante. Desi este constient ca aceasta atitudine ii este nefolositoare si ii prejudiciaza atat imaginea, cat si calitatea vietii, in general, tot ceea ce face este o chestiune de impuls si actioneaza in consecinta. In mod inconstient, cleptomanul nu realizeaza gravitatea faptelor sale si nu accepta sa fie tratat, motiv pentru care foarte multe cazuri de cleptomanie nu sunt diagnosticate. Se izoleaza si ii este rusine de actele sale, insa, in acelasi timp, gaseste satisfactie in raul pe care il produce. Desi tot ceea ce fura este lipsit de sens, nevoia actului in sine este incontrolabila, fapt ce accentueaza si mai mult aceasta afectiune. Cleptomanul este un individ discret, retras, precaut si mare amator de produse si substante care provoaca dependenta (jocuri de noroc, droguri, alcool, tutun). Cele mai multe cazuri de cleptomanie au fost depistate in randul persoanelor de sex feminin. Desi nu exista un tratament exact care sa vindece cleptomania, metodele de terapie si medicatia corespunzatoare pot fi eficiente in a controla impulsurile sau ratiunea.
Text: Alexandra Lupu